Garanti BBVA este pe locul 6 in topul bancilor la gradul de penetrare a canalelor digitale

Autor:

Bancherul.ro
2020-05-23 11:28

Garanti BBVA, una dintre cele mai dinamice bănci de pe piața locală, a înregistrat o creștere cu 61% a numărului de tranzacții efectuate de clienții săi persoane fizice în perioada 16 martie – 16 aprilie, față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al bancii, in care se mai precizeaza:

Pentru toate canalele digitale, mobile și online, numărul tranzacțiilor persoanelor fizice a crescut cu peste 36%, în timp ce volumul acestora a urcat cu 25%, comparativ cu aceeași perioadă din 2019. 

În aceeași perioadă de referință, clienții de retail ai Garanti BBVA au folosit soluția de mobile banking în special pentru a efectua plăți – 62% din total, o creștere de 5 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut.

[1]

“Într-o perioadă atât de dificilă, de distanțare socială, aceste cifre arată că aplicația Garanti BBVA Mobile, soluția noastră sigură, intuitivă și premiată pentru funcționalitățile sale, este tot mai folosită de clienții noștri. Aceștia folosesc numerar tot mai rar și se bazează pe canalele noastre digitale pentru a efectua transferuri, pentru a plăti facturi și pentru a face cumpărături online. Aceste evoluții reprezintă o confirmare a strategiei noastre de a pune clientul pe primul loc și de a răspunde rapid nevoilor sale. Ca urmare a acestei strategii, investim constant în canalele noastre digitale și le îmbunătățim fiabilitatea și interfața. În prezent, suntem a șasea bancă din România în ceea ce privește penetrarea canalelor digitale și depunem eforturi în fiecare zi pentru a menține nivelul ridicat de încredere al clienților noștri”, a declarat Anca Motcă – Director General Adjunct, Garanti BBVA România.

În dezvoltarea canalelor digitale, Garanti BBVA România beneficiază de sprijinul și experiența acționarilor săi. Garanti BBVA Turcia (TGB) are peste 8,7 milioane de clienți digitali activi, în timp ce Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) a ajuns la 33,3 milioane de clienți digitali. Anul trecut, BBVA a fost recunoscută de Forrester Research ca lider mondial în domeniul serviciilor bancare mobile, într-un clasament al aplicațiilor mobile provenind de la 54 de bănci de retail din întreaga lume.

Grupul Garanti BBVA România este compus din Garanti BBVA, Garanti BBVA Leasing (marca sub care funcționează Motoractive IFN SA), Garanti BBVA Fleet Management (marca sub care funcționează Motoractive Multiservices SRL) și Garanti BBVA Credite de Consum (marca sub care funcționează Ralfi IFN SA), care completează oferta băncii cu produse specifice de leasing, servicii de administrare a flotelor și credite de consum.

Prezentă în România din 1998, Garanti BBVA a dezvoltat de-a lungul timpului un portofoliu de clienți solid și divers și și-a extins continuu rețeaua națională și portofoliul de produse pentru toate segmentele de afaceri: Retail, IMM și Corporate.

În 2019, Garanti BBVA România a fost declarată Superbrand, pentru al doilea an consecutiv, dintr-o listă de peste 1.500 de mărci analizate de Superbrands România. Mai mult, Garanti BBVA a fost premiată de prestigioasa revistă Global Finance pentru „Best Consumer Digital Bank in Romania”, în cadrul evenimentului World Best Consumer Digital Banks din 2019, acesta fiind al 12-lea premiu pe care Garanti BBVA l-a primit în 11 ani din partea aceastei publicații prestigioase.

Grupul Garanti BBVA România este deținut de Garanti BBVA, a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acționarul majoritar al Garanti BBVA Turcia.

Pentru mai multe informații, vizitați www.garantibbva.ro

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

BRD și-a crescut creditele cu 21%, iar depozitele cu doar 5%

BRD și-a majorat creditele acordate populației și firmelor cu 21% în primul trimestru al anului, în timp ce depozitele au avansat într-un ritm mult mai scăzut, de numai 5%. Valoarea... detalii

Libra Bank și-a majorat depozitele într-un ritm dublu față de credite

Libra Internet Bank și-a majorat depozitele într-un ritm dublu comparativ cu creditele în 2024, conform comunicatului băncii privind rezultatele financiare din 2024: Rezultate 2024 Libra Internet Bank: profit 270 milioane... detalii

Fondul de pensii BRD Medio devine Pensia Mea Plus

BT Pensii va administra de acum înainte FPF BRD Medio, sub denumirea de Pensia Mea Plus, înurma primirii aprobării din partea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) pentru preluareaadministrării fondului de... detalii

BT Broker de Asigurare își diversifică afacerea

BT Broker de Asigurare, compania Grupului Financiar Banca Transilvania specializată în brokeraj de asigurări, are un nou director general, Valentin Coroiu, anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Lider al... detalii