Guvernul portughez va permite unui consorţiu de şase bănci, printre care şi Millennium bcp, să acorde un împrumut de până la 450 milioane euro băncii de investiţii Banco Privado Portugues (BPP), ce se confruntă cu probleme privind lichidităţile, relatează Reuters. rnrnGuvernul a aprobat o lege ce va permite consorţiului – din care fac parte băncile private Millennium bcp, Banco Espirito Santo şi Banco BPI – să ceară o garanţie de stat prin care să susţină împrumutul, potrivit declaraţiilor unui purtător de cuvânt al ministerului portughez al finanţelor. rnrnBanca naţională a Portugaliei a anunţat că a nominalizat patru noi administratori pentru restructurarea BPP. rnrnLuna trecută, BPP a cerut un împrumut guvernamental de 750 milioane euro, în contextul crizei financiare. Preşedintele băncii centrale, Vitor Constancio, a declarat că este puţin probabil ca cererea BPP să fie aprobată, din cauză că baza activelor sale este prea mică pentru a justifica suma cerută. rnrnÎn acelaşi timp, banca centrală a anunţat într-un comunicat că un împrumut de până la 450 milioane euro ar fi necesar pentru sprijinirea băncii BPP, aflată în dificultate financiară, după ce agenţia de evaluare financiară Moody’s a coborât luna trecută ratingul privind creditele băncii. rnrnMillennium bcp este prezentă şi în România, unde şi-a început activitatea în 11 octombrie 2007, prin deschiderea simultană a 39 de sucursale, în Bucureşti şi în opt oraşe din ţară. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Cele 32 de bănci din România au raportat în primul trimestru al anului un profit brut de 4,4 miliarde lei, din care au achitat un impozit pe venit de 710... detalii
Profitabilitatea băncilor este în ușoară scădere, pe fondul diminuării creșterii economice și creșterii instabilității și a riscurilor. Statisticile publicate de Banca Națională a României (BNR) arată că indicatorul de profitabilitate... detalii
Cele mai bune cotații de curs de schimb euro/leu le găsim la CEC Bank și Exim Banca Românească, rezultă din comparația ratelor de curs valutar practicate de cele mai mari... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au funcționat la ATM-urile altor bănci și la plățile în magazine, pe parcursul zilei de 11 aprilie 2025. Iar tranzactiile refuzate au fost dublate... detalii