Grecii au retras din banci 46 miliarde euro in timpul crizei negocierilor pentru obtinerea imprumutului de la FMI si UE

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2015-10-16 09:18 Ultima actualizare: 2015-10-16 09:18

Grecii au retras din banci 46 de miliarde de euro in prima jumatate a acestui an, pe fondul crizei care a cuprins tara in timpul negocierilor privind incheierea unui acord de imprumut cu FMI si autoritatile europene, care a dus la inchiderea bancilor la finalul lunii iunie, conform datelor prezentate de Piraeus Bank, a doua mare banca greceasca dupa valoarea activelor.

Volumul total al depozitelor din sistemul bancar grecesc s-a redus de la 192 miliarde euro in septembrie 2014 la 140 de miliarde euro in iunie 2015 (27%). In primul trimestru din acest an au fost retrase 25 miliarde euro, iar in al doilea 21 miliarde euro.

Piraeus Bank a pierdut depozite in valoare de 6,1 miliarde euro in al doilea trimestru al acestui an si 8 miliarde de euro in primele trei luni, astfel ca in total clientii bancii au retras in prima jumatate a anului in total depozite de 14 miliarde de euro, reprezentand o treime din totalul retragerilor din sistemul bancar grecesc.

[1]

Mai exact, volumul depozitelor din conturile Piraeus Bank in Grecia a scazut de la 41,3 miliarde euro in martie 2015, la 35,1 miliarde euro in iunie 2015.

Fata de luna septembrie din 2014, cand Piraeus Bank avea depozite de 50 de miliarde de euro, pierderea este de 15 miliarde de euro.

Publicarea rezultatelor a fost amanata

Piraeus Bank a anuntat ca amana publicarea rezultatelor financiare aferente celui de-al doilea trimestru al acestui an pana la sfarsitul lunii.

Decizia a fost luata in conditiile in care bancile grecesti sunt supuse unui tes de stres din partea BCE, in vederea recapitalizarii acestora dupa pierderile suferite in timpul crizei, ale carui rezultate sunt asteptate la finalul acestei luni.

Banca a publicat in schimb o actualizare cu cateva informatii esentiale despre evolutia bancii in trimestrul doi, in care se arata ca profitul brut inainte de taxe si provizioane a fost de 275 milioane euro in trimestrul doi, in crestere cu 2% fata de primele trei luni si cu 11% fata de aceeasi perioada a anului precedent.

[2]

Pe de alta parte, rata creditelor neperformante a ajuns la 39,4% in iunie, desi formarea de noi provizioane s-a redus la jumatate in trimestrul doi, la 111 milioane euro la nivel de grup.

Din cauza provizioanelor, cel mai probabil Piraeus Bank va avea pierderi si in trimestrul doi din 2015.

Comentarii

De la: SpecialistSubiect:

Registrul Special

Comentariu:

ERB, Provident si Easy nu sunt in registrul special. I-ati uitat pe Cetelem, UCefin, BRD Finance...si probabil si altii.

De la: Bancherul.roSubiect:

IFN-uri

Comentariu:

Multumim pentru sesizare, am corectat si completat articolul.

De la: SPERLEA ELENASubiect:

IMPRUMUT

Comentariu:

Buna ziua. Doresc IMPRUMUT 500 lei . Multumesc

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Indicatorii sistemului bancar în T1 2025

Cele 32 de bănci din România au raportat în primul trimestru al anului un profit brut de 4,4 miliarde lei, din care au achitat un impozit pe venit de 710... detalii

Profitabilitatea băncilor este în scădere

Profitabilitatea băncilor este în ușoară scădere, pe fondul diminuării creșterii economice și creșterii instabilității și a riscurilor. Statisticile publicate de Banca Națională a României (BNR) arată că indicatorul de profitabilitate... detalii

Care bancă are cel mai bun curs de schimb euro/leu?

Cele mai bune cotații de curs de schimb euro/leu le găsim la CEC Bank și Exim Banca Românească, rezultă din comparația ratelor de curs valutar practicate de cele mai mari... detalii

Întrebări fără răspunsuri la problemele cu cardurile BRD

Cardurile Mastercard emise de BRD nu au funcționat la ATM-urile altor bănci și la plățile în magazine, pe parcursul zilei de 11 aprilie 2025.  Iar tranzactiile refuzate au fost dublate... detalii