Banca Centrală Europeană a majorat plafonul liniei de finanțare de urgență (ELA) destinată creditorilor eleni cu 1,1 miliarde de euro (1,24 miliarde de dolari), au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Băncile din Grecia pot accesa acum fonduri totale de 84,1 de miliarde de euro. Capitalul tampon de lichiditate s-a menținut la aproximativ trei miliarde de euro, astfel încât Banca Centrală a Greciei și BCE să poată reacționa în caz de urgență.
Săptămâna trecută, plafonul a fost majorat cu 2,3 miliarde de euro.
Instituția de la Frankfurt a majorat finanțarea de urgență pentru creditorii eleni ca răspuns la cererea Băncii Greciei, îngrijorată de retragerile record din depozitele bancare. Pe fondul temerilor privind ieșirea Greciei din zona euro (Grexit), persoanele fizice și juridice au retras din conturi miliarde de euro. Aceste evoluții au forțat instituțiile financiare elene să devină dependente de finanțarea de urgență (ELA) de la Banca Centrală a Greciei.
La începutul acestui an, BCE a încetat să mai accepte obligațiuni grecești drept garanții pentru creditele acordate băncilor comerciale, ceea ce înseamnă că sarcina finanțării băncilor grecești a căzut pe Banca Centrală a Greciei. Cu toate acestea, BCE păstrează controlul, în condițiile în care împrumuturile de care băncile grecești pot beneficia prin intermediul finanțării de urgență (ELA) de la Banca Centrală a Greciei trebuie aprobate de BCE.
În mod normal, băncile grecești își asigură necesitățile de lichiditate de la Banca Centrală Europeană (BCE), însă creșterea retragerilor de depozite, după rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 25 ianuarie, le-a afectat lichiditatea. Finanțarea oferită de ELA este mai scumpă decât împrumuturile de la BCE.
Miercuri, Banca Centrală a Greciei a raportat că, în perioada octombrie 2014 — aprilie 2015, au fost retrași din băncile elene aproximativ 30 miliarde de euro (33,84 miliarde de dolari). De asemenea, instituția a avertizat că încetinirea economiei se va accelera în lipsa unui acord cu reprezentanții UE, BCE și FMI.
Mai multe luni de negocieri între Grecia și creditorii săi în privința continuării susținerii financiare a țării s-au încheiat duminică cu un nou eșec, ceea ce înseamnă că autoritățile de la Atena au la dispoziție doar două săptămâni până când trebuie să ramburseze 1,6 miliarde de euro Fondului Monetar Internațional. Vestea eșecului negocierilor i-a determinat pe investitori să vândă masiv obligațiuni și acțiuni grecești, astfel că, marți, bursele europene au atins, pentru scurt timp, cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni.
Noi întâlniri între Grecia și creditorii săi sunt prevăzute pentru joi în cadrul Eurogrupului, reuniune a miniștrilor de Finanțe ai zonei euro, în prezența directorului general al FMI, Christine Lagarde.
Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.
Nu există comentarii pentru această știre.
Pe 23 septembrie 2025, revista Club Antreprenor lansează ediția a XXIII-a printr-o Gală specială organizată la Clubul Quantic, Șoseaua Grozăvești nr. 82, Sector 6, București, conform unui comunicat de presă, în care se... detalii
Răspunsul este: 5 milioane de euro. Cu atât au vândut site-ul G4media fondatorii săi, jurnaliștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, lui Radu Budeanu, proprietarul trustului de presă online Titluri Quality,... detalii
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard
BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT
In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese
Caz incredibil la BRD: angajatii s-au autodenuntat pentru ca dadeau mita functionarilor statului de la CNAS
Leumi Bank a fost cumparata de First Bank
Ministrul Finantelor spune ca s-a ajuns la un consens cu bancile privind taxa pe active: aceasta va fi modificata si nu va mai fi legata de ROBOR
Doi angati ai BRD au furat din banca 2 milioane de lei
Consiliul Concurentei actioneaza la comanda politica in cazul ROBOR
Seful PSD cere Guvernului sa ia masuri impotriva bancilor, acuzate ca fac profituri mari dar nu dau suficiente credite
Vodafone a pierdut 300.000 de clienti