Firmele româneşti ar trebui să grăbească acţiunile de atragere a fondurilor europene, având în vedere că finanţările de la bănci se vor scumpi, în actualul context de criză, a declarat, marţi, viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) Eugen Dijmărescu.rnrnOficialul BNR a arătat că majoritatea companiilor multinaţionale din România se finanţează direct de pe pieţele societăţilor mamă, dar întreprinderile mici şi mijlocii vor resimţi mai puternic efectele crizei.rnrn”Este evident că IMM-urile se împrumută mai mult de pe piaţa internă decât alte companii din economia reală”, a spus Dijmărescu la conferinţa Euromoney privind Europa de Sud-Est, organizată la Salonic.rnrnDijmărescu consideră că IMM-urile trebuie sprijinite de autorităţi prin diferite forme, aceasta fiind o preocupare la nivelul tuturor statelor din UE.rnrnPe de altă parte, viceguvernatorul BNR îndeamnă băncile la o atitudine proactivă faţă de fondurile de garantare a creditelor, un instrument care ar putea fi utilizat mai frecvent în următoarea perioadă.rnrnLa rândul său, preşedintele BancPost, Mihai Bogza, spune că dincolo de criza temporară de lichiditate, sistemul bancar ar putea risca intrarea într-un cerc vicios de neperformanţă dacă stopează creditarea, mai ales către firme.rnrn”Stoparea creditării ar putea împinge la recesiune, cu efecte în lanţ asupra capacităţii de rambursare a creditelor atrase atât de firme, cât şi de populaţie, prin creşterea ratei somajului”, a explicat Bogza.rnrnViceguvernatorul BNR şi preşedintele Bancpost sunt de părere că principalul suport pe care statul poate să-l ofere în aceste momente mediului de afaceri privat îl reprezintă investiţiile substanţiale în dezvoltarea infrastructurii.rnrn”Acum nu mai este o chestiune de decizie politică, ci o cerere generalizată din partea tuturor investitorilor”, a spus Dijmărescu.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii
"Stimați clienți, vă informam că, temporar, bancnotele de 50 USD nu sunt acceptate pentru operațiunile de depunere numerar și schimb valutar la ghișeu și MBA. Vă mulțumim pentru înțelegere!", este... detalii
Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii