Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) TAROM a decis, în ședința de luni, să-i revoce din funcție pe toți membrii Consiliului de Administrație al companiei, a anunțat Teodora Trandafir, purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor.
“AGA TAROM a decis să-i revoce din funcție pe toți membrii Consiliului de Administrației al companiei TAROM pentru că aceștia au încălcat statutul companiei și mandatul cu care au fost investiți, în momentul în care au decis să reducă mandatul managerului general (Christian Heinzmann — n.r.) de la patru ani la un an”, a afirmat Teodora Trandafir, citata de Agerpres.
Potrivit acesteia, un aspect negativ îl reprezintă și afirmațiile pe care membrii Consiliului de Administrație le-au făcut în ultimul timp în presă, atât la adresa companiei, cât și împotriva conducerii operatorului aerian.
“În cadrul ședinței AGA de astăzi (luni — n.r.) au fost numiți în funcție cinci noi membri ai Consiliului de Administrație, respectiv Dante Stein, consilier al primului ministru; Manuel Donescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor; Florin Luca, consultant strategic în domeniul bancar; Bogdan Speteanu, CEO BCR Leasing; Răzvan Filipescu, președintele Autorității Naționale pentru Turism /ANT/. În perioada următoare alte două persoane vor fi propuse pentru a deveni membrii ai Consiliului de Administrație al TAROM”, a mai spus Teodora Trandafir.
Noul Consiliu de Administrație va numi, la următoarea ședință, un nou președinte al Consiliului de Administrație. Până luni, această funcție a fost ocupată de Dan Pascariu (foto), presedintele Consiliului de Supraveghere la UniCredit Tiriac Bank.
Teodora Trandafir a precizat că obiectivul Ministerului Transporturilor este ca TAROM să intre în parametrii normali de funcționare. De asemenea, aceasta a menționat că Ministerul Transporturilor nu are, în acest moment, o poziție nici pro nici contra referitoare la managerul privat Christian Heinzmann.
Mandatul lui Heinzmann expiră pe 19 noiembrie.
Nu există comentarii pentru această știre.
Pe 23 septembrie 2025, revista Club Antreprenor lansează ediția a XXIII-a printr-o Gală specială organizată la Clubul Quantic, Șoseaua Grozăvești nr. 82, Sector 6, București, conform unui comunicat de presă, în care se... detalii
Răspunsul este: 5 milioane de euro. Cu atât au vândut site-ul G4media fondatorii săi, jurnaliștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, lui Radu Budeanu, proprietarul trustului de presă online Titluri Quality,... detalii
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard
BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT
In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese
Caz incredibil la BRD: angajatii s-au autodenuntat pentru ca dadeau mita functionarilor statului de la CNAS
Leumi Bank a fost cumparata de First Bank
Ministrul Finantelor spune ca s-a ajuns la un consens cu bancile privind taxa pe active: aceasta va fi modificata si nu va mai fi legata de ROBOR
Doi angati ai BRD au furat din banca 2 milioane de lei
Consiliul Concurentei actioneaza la comanda politica in cazul ROBOR
Seful PSD cere Guvernului sa ia masuri impotriva bancilor, acuzate ca fac profituri mari dar nu dau suficiente credite
Vodafone a pierdut 300.000 de clienti