Tomas Spurny se angajează că va sta la BCR atât cât va fi nevoie pentru a preda o bancă curată, scrie ZF.ro.rnrnO bancă precum BCR, care controlează 10% din reţeaua naţională de sucursale, 20% din active, credite sau depozite şi care concentrează 15% din angajaţii sistemului, nu poate fi atât de greu de redresat, ci are nevoie doar de ceva timp, de un management puternic şi de o schimbare de cultură, afirmă Tomas Spurny, preşedintele executiv al celei mai mari bănci de pe piaţă.rnrn “Avem o fereastră de timp destul de îngustă, de numai un an. Economia va reîncepe să crească dacă nu la sfârşitul acestui an, atunci sigur în 2014, aşa că suntem sub presiune să ajungem în poziţia de a putea profita de începutul ciclului de creştere.”rnrn Programul intensiv pe care a început să-l implementeze echipa lui Spurny asistată de experţii firmei americane de consultanţă Bain înseamnă schimbarea modelului de business al BCR şi reorganizarea băncii până în profunzime, noi abordări atât pe corporate, cât şi pe retail, precum şi realizarea unei platforme puternice de management al creditelor neperformante care să scoată cât mai mulţi bani dintr-un portofoliu de până la 4 mld. euro. Într-un orizont de timp de 18 luni trebuie executate pachete de măsuri cu ţinte precise şi care intră în sarcina unor echipe dedicate, coordonarea şi managementul întregului proces fiind o mare provocare.rnrnSpurny afirmă că ambiţia sa nu este atât îmbunătăţirea performanţei financiare a BCR, cât construirea unei bănci sustenabile care să nu mai aibă probleme în viitor. Bancherul se declară total angajat în proiectul de transformare a BCR şi afirmă că este gata să rămână în post atât cât va fi nevoie pentru a-şi atinge obiectivele.rnrn”Este o oportunitate pe care o aşteptam de mult timp, iar această bancă va fi capodopera mea ca manager.”
Nu există comentarii pentru această știre.
Pe 23 septembrie 2025, revista Club Antreprenor lansează ediția a XXIII-a printr-o Gală specială organizată la Clubul Quantic, Șoseaua Grozăvești nr. 82, Sector 6, București, conform unui comunicat de presă, în care se... detalii
Răspunsul este: 5 milioane de euro. Cu atât au vândut site-ul G4media fondatorii săi, jurnaliștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, lui Radu Budeanu, proprietarul trustului de presă online Titluri Quality,... detalii
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard
BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT
In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese
Caz incredibil la BRD: angajatii s-au autodenuntat pentru ca dadeau mita functionarilor statului de la CNAS
Leumi Bank a fost cumparata de First Bank
Ministrul Finantelor spune ca s-a ajuns la un consens cu bancile privind taxa pe active: aceasta va fi modificata si nu va mai fi legata de ROBOR
Doi angati ai BRD au furat din banca 2 milioane de lei
Consiliul Concurentei actioneaza la comanda politica in cazul ROBOR
Seful PSD cere Guvernului sa ia masuri impotriva bancilor, acuzate ca fac profituri mari dar nu dau suficiente credite
Vodafone a pierdut 300.000 de clienti