Florin Georgescu: Avem semnale bune în ceea ce priveşte economia

Autor:

Bancherul.ro
2013-02-18 18:19

Prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu a declarat vineri la Braşov, după susţinerea unei conferinţe la Universitatea Transilvania, că economia României are semnale bune de creştere, lucru demonstrat şi de suprasubscrierea ultimei emisiuni de titluri de stat româneşti, potrivit Agerpres.rnrn”0,2 în 2012, deşi pornisem cu previziuni mai înalte, aceasta a fost realitatea internă şi internaţională, apoi 1,8 sau unii zic 1,6 pentru anul 2013, 2,5 în 2014, 3,5 în 2015, aşa încât creşterea economică este prevăzută tot mai mare de la un an la altul. Repet, asta depinde în mare măsură de noi, apoi şi partenerii externi devin încrezători în economia românească. Deja avem semnale bune. Joi a fost o emisiune de titluri de stat româneşti care a atras investitorii la un cost de numai 4,5 % la dolar, ceea ce este cu 1% mai puţin decât ce a atras cu o zi înainte o ţară vecină. S-a suprasubscris, adică oferta de bani a fost de cinci ori mai mare respectiv 7,5 miliarde de dolari faţă de cererea părţii române, aşa că iată, investiţiile străine vin, sunt bani disponibili în lume, au venit în zona guvernamentală şi asta poate să ducă la o creştere economică indirectă”, a subliniat Florin Georgescu.rnrn”Resursele nu mai sunt aşa de generoase îndeosebi în mediul extern, cele mai puţin rămase la dispoziţia noastră trebuie folosite cu toată eficienţa şi corectitudinea”, a spus Georgescu.rnrnÎn ceea ce priveşte sfatul pe care l-ar dat celor din domeniu economic pentru creşterea economică, prim viceguvernatorul BNR a afirmat că trebuie să ne bazăm pe potenţialul propriu, să dimensionăm corect profiturile pe care le obţin companiile, să stimulăm investirea lor aici şi nu în alte părţi, să asigurăm atragerea accelerată a fondurilor europene care pot contribui la realizarea multor proiecte de infrastructură,de creşterea competitivităţii economice în toate domeniile, îndeosebi în agricultură sau protecţia mediului.rnrn”Trebuie să atragem investitorii străini prin comportamente şi proiecte viabile şi care să susţină investiţiile lor aici, adică, îmbunătăţirea infrastructurii, o politică guvernamentală coerentă şi bine ierarhizată. Ca priorităţi ambele pot contribui la o creştere economică mai bună, la un PIB mai mare,de la un an la altul, inclusiv prin asigurarea unei repartizări mai echitabile a acestuia”, a explicat Florin Georgescu.rnrnReferitor la economiile pe care le fac românii, prim-viceguvernatorul a ţinut să precizeze că românii au început să economisească în ultimii ani şi asta se vede şi în indicele de economie generală, dar şi în structura economisirii.rnrnFlorin Georgescu a participat vineri la Universitatea”Transilvania” la închiderea oficială a primei ediţii din 2013 a proiectului “Academica BNR”.rnParticipanţii la proiect din 21 de universităţi partenere din toată ţara au audiat în perioada11-14 februarie o serie de prezentări de teme de actualitate din domeniul economic şi au avut ocazia să participe la seminarii în formatul unui veritabil forum-dezbatere. Acesta şi-a propus să asigure un dialog direct al BNR cu mediul universitar, în vederea sprijinirii îmbunătăţirii curriculei în domeniul finanţe-bănci, impulsionării cercetării ştiinţifice în domeniu şi pentru aprofundarea unor aspecte macro-economice la nivelul strategiilor şi politicilor economice ale României,dar şi cel la nivel european şi mondial.

Comentarii

De la: MarcelSubiect:

Aha

Comentariu:

lumea se plange ca sunt dobanzile mari la banci si le dau in judecata cand de fapt, BNR este cea care impune normele bancare si nu vor sa scada dobanda in curand. sa-i mai vad eu acum pe aia care injura bancile si modalitatea lor "abuziva" de a insela clientu' :)))

De la: DeliaSubiect:

mda

Comentariu:

deci sa inteleg ca totul tine de BNR si ca le impune bancilor sa dezvolte strategii pentru atragerea clientilor fara sa scada dobanda semnificativ ca na...economia nu merge...super!

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Revista presei

Contractele de leasing ale persoanelor fizice nu mai sunt titluri executorii

Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.

Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2... detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia,... detalii