Președintele Rezervei Federale a SUA, Janet Yellen, a anunțat miercuri menținerea ratei dobânzii în intervalul actual cuprins între 0,25 și 0,50%, citând amenințarea Brexitului (ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană), ritmul lent de creare de noi locuri de muncă și creșterea economică modestă, transmit BBC și Reuters, citate de Agerpres.
“Cred că este corect să spun că unul din factorii care au determinat decizia de astăzi este votul privind “Brexit” de săptămâna viitoare. Evident, în funcție de rezultatul votului, vom anunța viitoarele noastre decizii”, a afirmat Janet Yellen.
Britanicii se vor pronunța pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale țării în ultimele decenii. Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, tabăra care susține votul pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană are un avans de șase puncte procentuale în fața celor care sprijină rămânerea în blocul comunitar.
Nu este prima dată când Fed ia decizii de politică monetară ținând cont de evoluțiile globale. Anul trecut, instituția a amânat așteptata majorare a dobânzii de bază din cauza turbulențelor de pe piețele financiare, provocate de încetinirea economiei chineze.
Economiștii sunt îngrijorați că ieșirea Marii Britanii din UE ar putea provoca noi turbulențe de pe piețele financiare iar ministrul britanic de Finanțe, George Osborne, a avertizat că ar putea fi adoptate noi măsuri de austeritate în cazul unui Brexit.
“Referendumul reprezintă cu siguranță o decizie extrem de importantă pentru Marea Britanie și pentru Europa. Este o decizie care ar putea avea afecta condițiile economice și financiare de pe piețele financiare globale. Dacă se va întâmpla asta, vor exista consecințe asupra perspectivei economiei SUA și vom ține cont de aceste evoluții când vom discuta politica monetară”, a afirmat președintele Rezervei Federale a SUA.
Oficialul a adăugat că ritmul îmbunătățirii pieței muncii a încetinit, “activitatea economică se extinde într-un ritm moderat iar indicatorii privind piața muncii se vor consolida chiar și în cazul unei majorări graduale a ratei dobânzii”.
Fed se așteaptă ca rata șomajului să ajungă la 4,7% până la sfârșitul acestui an, să scadă la 4,6% în 2017 și să rămână la acest nivel în 2018. Economia SUA ar urma să înregistreze o creștere de doar 2% pe an, în ușoară scădere față de prognoza anterioară. estimează Rezerva Federală.
Fed a majorat dobânda de bază în luna decembrie 2015, prima majorare a costului creditului din ultimul deceniu, iar pentru acest an preconiza să adopte alte două noi majorări de dobândă. Însă, aceste planuri au trebuit revizuite având în vedere încetinirea economiei mondiale și volatilitatea de pe piețele financiare.
Nu există comentarii pentru această știre.
Pe 23 septembrie 2025, revista Club Antreprenor lansează ediția a XXIII-a printr-o Gală specială organizată la Clubul Quantic, Șoseaua Grozăvești nr. 82, Sector 6, București, conform unui comunicat de presă, în care se... detalii
Răspunsul este: 5 milioane de euro. Cu atât au vândut site-ul G4media fondatorii săi, jurnaliștii Cristian Pantazi și Dan Tăpălagă, lui Radu Budeanu, proprietarul trustului de presă online Titluri Quality,... detalii
Contractele de leasing nu mai sunt titluri executorii pentru consumatori, adica pentru persoanele fizice, dar nu si pentru firme, conform unei noi legi in vigoare.Alta modificare prevede ca perioada în care o firma de leasing are dreptul să ceară rezilierea contractului din cauza neplăţii a crescut la trei luni.Este vorba de Legea nr. 83/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 401 din 16 aprilie 2021.In consecinta, firmele de leasing vor trebui să ceara unei instante de judecata executarea silita a consumatorilor.
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din... detalii
NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard
BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT
In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese
Caz incredibil la BRD: angajatii s-au autodenuntat pentru ca dadeau mita functionarilor statului de la CNAS
Leumi Bank a fost cumparata de First Bank
Ministrul Finantelor spune ca s-a ajuns la un consens cu bancile privind taxa pe active: aceasta va fi modificata si nu va mai fi legata de ROBOR
Doi angati ai BRD au furat din banca 2 milioane de lei
Consiliul Concurentei actioneaza la comanda politica in cazul ROBOR
Seful PSD cere Guvernului sa ia masuri impotriva bancilor, acuzate ca fac profituri mari dar nu dau suficiente credite
Vodafone a pierdut 300.000 de clienti