UE examineaza posibilitatea protejarii mai eficiente a depozitelor bancare ale persoanelor fizice

Autor:

Bancherul.ro
2008-10-07 12:40

Ţările din UE iau în considerare adoptarea primelor măsuri comune concrete pentru a proteja micile economii ale populaţiei, în contextul crizei financiare, ridicând pragul minim al garanţiei bancare în cazul unui faliment şi accelerând termenele de rambursare, relatează AFP.rnrnMinistrul spaniol al finanţelor, Pedro Solbes, ca şi alte multe surse diplomatice, a declarat luni seară că propunerile în acest sens ale Comisiei Europene vor fi discutate marţi, în cadrul reuniunii miniştrilor de finanţe din UE la Luxemburg. rnrnO primă rundă de discuţii pe această temă a avut loc luni seară la Luxemburg, la reuniunea lunară a miniştrilor finanţelor din zona euro, a declarat ministrul spaniol al economiei, Pedro Solbes. O opţiune de discutat este creşterea sumei minime care este garantată pentru rambursare în cazul persoanelor fizice, dacă banca dă faliment. În prezent, legislaţia europeană obligă ţările UE să garanteze cel puţin o indemnizaţie de 90% din suma depozitului până la o sumă maximă de 20.000 de euro pentru fiecare client. Acest prag “ar putea fi ridicat” la 40.000 de euro, a spus Solbes, la încheierea reuniunii. rnrn”Astăzi (luni), a avut loc prima dezbatere şi mâine vom continua” la reuniunea extinsă a miniştrilor de finanţe din UE, a precizat ministrul spaniol. “Sper că va exista un acord” între cele 27 de ţări cu privire la o propunere precisă în acest sens din partea Comisiei, a adăugat el. rnrnComisarul european pentru afaceri economice şi monetare, spaniolul Joaquin Almunia, a declarat că dezbaterile vizează reducerea termenului de rambursare pentru persoanele fizice, în cazul falimentului. Acest termen poate ajunge acum la câteva luni, în funcţie de ţară. “Vom prezenta mâine (marţi) iniţiative pentru a ameliora sistemul de garantare a depozitelor”, a spus el. rnrn”Este important ca CE să facă propuneri, aşa cum va face mâine, dar şi ca acestea să primească susţinerea unanimă a statelor membre”, a adăugat el, dând asigurări că măsurile luate în considerate ar avea “un impact imediat” asupra populaţiei. rnrnCreşterea sumei minime a garanţiilor bancare “face parte din ideile care sunt negociate”, a confirmat o sursă diplomatică europeană. “Dacă nu vom ajunge la un acord pe tema unui fond european de ajutare a băncilor, ar putea fi o soluţie” pentru reasigurarea persoanelor fizice, “care ar permite consolidarea armonizării între state”, potrivit altei surse diplomatice. “Însă ar trebui ca CE să prezinte un nou proiect de directivă” pentru a o modifica pe cea existentă, cu privire la garantarea a 20.000 euro minim, potrivit sursei citate. rnrnDacă cele 27 de state ajung la un acord, ar fi prima măsură comună concretă adoptată de ţările UE. Până acum, guvernele au preferat soluţii naţionale, dând impresia unor reacţii dispersate. Ţările europene au anunţat rând pe rând garanţii nelimitate sau creşterea plafonului de garantare în cazul conturilor bancare ale persoanelor fizice, pentru a evita panică în rândul deponenţilor, ceea ce ar duce la prăbuşirea sistemului bancar deja fragil. rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Analiza

Bancile devin mai prudente - indicatorii sistemului bancar in 2024

Bancile romanesti si-au majorat anul trecut provizioanele pentru riscuri, precum si valoarea capitalurilor proprii, semn ca devin mai prudente in fata incertitudinilor in crestere. Concret, conform datelor furnizate de Banca... detalii

Cu ce oferta vine din Ungaria banca digitala Granit pentru a concura banca romaneasca Salt

Banca digitala maghiara Granit Bank s-a extins in Romania cu o oferta de cont si card gratuite, dupa modelul bancii romanesti digitale Salt. Sa facem o comparatie intre serviciile Granit... detalii

Credex promoveaza o dobanda de 5%, dar care poate fi si de 10 ori mai mare

Credex isi face reclama la credite afisand o "dobanda de la 5,9%", dar care poate fi chiar si de 10 ori mai mare, de 50%. Dobanda "de la 5,9%" este... detalii

De ce saboteaza ANPC functionarea CSALB?

ANPC (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului) submineaza functionarea CSALB (Centrul de Solutionare a Litigiilor din Domeniul Bancar), desi nu are nicio atributie legala in solutionarea pe cale amiabila a litigiilor... detalii