Scadalul politic ia amploare: PSD retrage sprijinul politic ministrului de Interne, Gabriel Oprea

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-01-12 15:09 Ultima actualizare: 2009-01-12 15:09

Conducerea PSD a decis cu o largă majoritate retragerea sprijinului politic ministrului de Interne Gabriel Oprea, urmând să facă o nouă propunere pentru acest post, a anunţat, luni, după şedinţa BPN, liderul partidului, Mircea Geoană, care a anunţat şi excluderea lui Oprea din PSD.rnrnGeoană a precizat că propunerea de excludere a lui Oprea din formaţiunea social-democrată a fost înaintată Comisiei de integritate a partidului.rnrnPreşedintele PSD a reluat afirmaţiile conform cărora numirile de secretari de stat la MAI nu au avut girul partidului. Conform lui Mircea Geoană, aceste numiri vor fi anulate, iar noile propuneri se vor face în urma convocării cât mai rapide a unui Comitet Executiv Naţional al PSD.rnrnGeoană a precizat, răspunzând unei întrebări, că PSD va cere revocarea tuturor celor numiţi în funcţii de către Gabriel Oprea, urmând să se facă propuneri în acest sens pe canalul oficial de comunicare între PSD şi PDL. Preşedintele PSD a mai spus că există posibilitatea ca unii dintre cei numiţi de către Gabriel Oprea să fie reconfirmaţi şi de partid.rnrnMircea Geoană a arătat totodată că premierul Emil Boc a semnat numirile avansate de către Gabriel Oprea deoarece l-a considerat pe acesta de bună credinţă, el neştiind că Oprea nu are girul pentru a face astfel de propuneri. Geoană a mai spus că l-a informat ulterior pe Boc despre faptul că Oprea nu avea girul PSD pentru a face aceste propuneri, el declarând că Boc s-a arătat surprins de acest lucru.rnrnConform lui Geoană, PSD va convoca în cel mai scurt timp un Comitet Executiv Naţional pentru a avansa o nouă propunere pentru funcţia de ministru care să-l înlocuiască pe Gabriel Oprea. Liderul PSD a arătat că îi va sugera premierului Emil Boc ca, până în momentul în care va fi desemnat un nou candidat pentru funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, vicepremierul PSD Dan Nica să asigure interimatul.rnrnGeoană a mai spus că Virgil Ardelean nu figura pe lista de propuneri a PSD şi că PSD nu avea niciun fel de propuneri în ceea ce priveşte conducerea DGIPI. Liderul PSD a declarat că, în cursul zilei de luni sau marţi, va discuta cu premierul Emil Boc pe tema revocărilor şi a ţinut să prezinte scuzele sale pentru crearea acestui subiect, pe care l-a numit “artificial”.rnrnLiderul PSD a spus că, la votul din BPN, s-au înregistrat două abţineri, însă a refuzat să spună cui au aparţinut, adăugând că jurnaliştii vor afla sigur “pe surse” această informaţie.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

BRD are probleme cu aplicația YOU și call-center-ul: te rugăm mai încearcă odată

„Nu pot să reactivez aplicația YOU de la BRD cu credențialele primite de la bancă pe e-mail și telefon, iar atunci când sun la call center pentru ajutor, apelul nu... detalii

Banca Transilvania a vândut obligațiuni de 1 miliard de euro, cu dobândă de 4,75%

Banca Transilvania a atras 1 miliard de euro de pe piețele internaționale printr-o emisiune deobligațiuni suprascrisă de aproape patru ori, ceea ce confirmă interesul ferm al investitorilor dea susține perspectivele... detalii

YOU BRD are probleme de funcționare

Aplicația YOU BRD are probleme de funcționare, ne-a transmis astăzi un cititor, care spune că nu mai poate intra în aplicație, de pe telefon: "Îmi cere credențiale, nume utilizator și... detalii

Programul băncilor de Paște

Programul băncilor în perioada sărbătorilor de Paște 2026: băncile vor fi închise vineri, 10 aprilie, și luni 13 aprilie, a doua zi de Paște. Vor rămâne însă deschise unitățile bancare... detalii