Aurel Şaramet, preşedintele Fondului Naţional de Garantare a creditelor pentru IMM (FNGCIMM), a declarat ca ritmul de creştere a creditelor prin programul Prima Casa ar putea accelera anul viitor dacă se aplică în forma prezentantă de BNR regulamentul de limitare a creditului în valută. rnrnSaramet a precizat ca că în programul Prima Casă 4 au fost acordate pana acum garanţii de circa 190 milioane de euro până în prezentrnrn”Dar nu ştim dacă aceste lucruri vor apărea, şi atunci nu pot să fac decât aprecieri. Momentan, sunt doar discuţii, A mai apărut o discuţie în care FMI a spus că este numai pentru creditul de consum”, a mai spus Şaramet. rnrnPreşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi al CEC Bank, Radu Graţian Gheţea, a declarat recent că noul regulament al BNR privind limitarea creditării în valută va fi aplicat, probabil, din luna decembrie.rnrnGheţea a menţionat că BNR şi băncile au avut două runde de “negocieri”, din care a reieşit că noul regulament ar urma să se aplice pentru creditele de consum, nu şi pentru împrumuturile pentru locuinţe.rnrnEl a mai arătat că noul regulament nu va afecta programul Prima Casă, deoarece aceste este un program guvernamental, iar BNR sau ARB nu pot impune modificări.rnrnPotrivit proiectului de regulament, creditele de consum vor avea o scadenţă de cel mult cinci ani, iar clienţii trebuie să aducă garanţii de 133% din valoarea împrumutată, în timp ce la finanţările imobiliare în euro avansul va fi de cel puţin 30%. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii
Sistemul bancar din România este printre cele mai modee și performante din întreaga lume, spune Radu Ghețea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de Soluționare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii
• Confuzia dintre dorințe și nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• Mulți oameni sunt deconectați de la propria situație financiară. Unii nu știu care sunt veniturile familiei. Alții... detalii
Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea... detalii