România a păstrat și mai 2024 prima poziție în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat.
Deși (din nou) în scădere semnificativă (-0,4 puncte procentuale față de luna precedentă), avansul prețurilor (5,8% după metodologia europeană) ne-a poziționat peste Belgia (4,9%), Croația (4,3%), Ungaria (3,9%), Portugalia și Spania (cu câte 3,8%).
Pentru referință, menționăm că, pe ansamblul UE, inflația anuală a fost în mai 2024 de 2,7%, marginal peste valoarea consemnată în cele două luni anterioare (2,6%), ceea ce a redus considerabil ecartul față de cea înregistrată la noi. Zona Euro a înregistrat și ea o evoluție crescătoare (2,6%, după 2,4% în martie și aprilie 2024).
În 12 state indicele anual al prețurilor a scăzut, în două state a stagnat la diferite niveluri (Belgia 4,9% și Estonia 3,1%) iar în 13 state a crescut. Danemrca (+1,6 pp) a revenit de la 0,5% la 2,1% iar Portugalia de la 2,3% la 3,8%, ceea ce arată că tendința anterioară nu era suficient de stabilă iar efectul de bază contează destul de mult. La polul opus, Estonia a ajuns la 0% (de la 1,1% în luna anterioară) iar Grecia a coborât de la 3,2% la 2,4%.
Trendul general a fost dat de cele mai mari două economii ale Zonei Euro (de la valoarea identică de 2,4%, Germania a urcat înapoi la 2,8% iar Franța la 2,6%), cu Spania în aceeași notă (de la 3,4% la 3,8%). Excepția a fost Italia, unde avansul prețurilor față de aceeași lună a anului trecut a scăzut de la 0,9% la 0,8%.
Țările cu regim valutar similar cu al nostru și cu un nivel de dezvoltare mai apropiat au evoluții amestecate. În timp ce Cehia și Polonia au coborât amândouă la nivelul de 2,8% (după reduceri de 0,3 pp și, respectiv, 0,2 pp), Ungaria s-a confruntat cu o creștere de 0,3pp și a ajuns la 3,9%, cea mai mare valoare din acest an.
Rata inflației față de luna precedentă, situată la 0%, ne-a poziționat alături de Bulgaria, Ungaria, Estonia și Danemarca.
Prețurile au fost mai mici în mai față de aprilie 2024 în Grecia (-0,3%), Cehia și Finlanda (ambele cu -0,1%). De departe, Malta a înregistrat cel mai mare salt al prețurilor (+1,6%), urmată de Slovenia și Letonia (cu câte +0,4%).
Una peste alta, ceea ce ne afectează cu precădere pe noi este o anumită tendință de revenire a inflației în cele mai mari state ale Uniunii, care sunt și principalele noastre partenere în comerțul exterior, efectele manifestate acolo asupra creșterii prețurilor fiind transmise către economia României pe lanțurile de producție și prin schimburile comerciale.
Nu există comentarii pentru această știre.
Guvernul a anunțat, într-un comunicat, că portofelul digital european, EU Digital Identity Wallet (EUDI Wallet), va fi realizat de instituțiile române, după modelul portofelului digital german. Guvernul renunță astfel la... detalii
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.325 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2026, față de 4.050 lei cât este în prezent, iar salariul minim net crește la 2.699 lei, conform unui comunicat al Ministerului Muncii, în care se adaugă: Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 4.050 lei în luna iunie 2026, la 4.325 lei începând cu luna iulie 2026, reprezintă o creștere de 6,8%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 275 de lei în sumă brută. Astfel, în valoare netă, salariul va fi de 2.699 lei (cu deducerea de 200 lei pentru cei cu salariul minim), majorarea pe net fiind de 125 lei. În România, beneficiază în prezent de salariul de bază minim brut garantat în plată un număr... detalii
Pe 1 iulie 2026 expiră perioada tranzitorie prevăzută de Regulamentul (UE) 2023/1114 (MiCA), termen după care furnizorii de servicii de criptoactive care nu dețin autorizație MiCA nu mai pot deservi clienți din Uniunea Europeană, conform unui comunicat al Hategan Attorneys, în care se adaugă: Măsura îi afectează direct pe cei aproximativ 600.000 de investitori români în criptomonede, în condițiile în care numărul investitorilor români în criptomonede reprezinta, la 31 martie 2026, aproape dublul numărului total de investitori la BVB, conform datelor Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF) și a Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Practic, mai mulți români investesc în cripto decât pe piața bursieră tradițională locală. „Privind contextul legal local, Ordonanța de Urgență 10/2025 care a intrat în vigoare din 13 martie 2025, a transpus MiCA în legislația română și a stabilit Autoritatea de... detalii
Ministerul Finanțelor a publicat Raportul privind execuția bugetarã aferentã primului trimestru al anului 2026, document care evidențiazã o traiectorie solidã de consolidare fiscalã, conform unui comunicat de presă, în care se mai precizează: În primele trei luni ale anului, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 21,09 miliarde lei, echivalentul a 1,03% din PIB, situându-se cu 6,27 miliarde lei sub nivelul prognozat pentru aceastã perioadã. Comparativ cu intervalul similar al anului trecut, deficitul s-a redus cu 22,56 miliarde lei, marcând o scãdere de 1,25 puncte procentuale în PIB fațã de nivelul de 2,28% înregistrat în primul trimestru din 2025. „Rezultatele primului trimestru confirmã faptul cã direcția de consolidare fiscalã pe care ne-am asumat-o prin reformele recente este cea corectã, reușind sã reducem deficitul bugetar la jumãtate fațã de perioada similarã a anului trecut. Am prioritizat... detalii
Ajutoare de stat pentru investiții în sectoare de producție cu volum ridicat de importuri
Cum se pot cumpăra titluri de stat Tezaur
Creșterea economică, estimată la 0,25% în 2026 și 2,5% în următorii doi ani
Fondurile europene și PNRR, prioritatea bugetului public
Atragerea fondurilor europene este prioritatea zero pentru Ministerul Finanțelor
Autostrada Sibiu - Pitești va fi gata în anul 2028
Unde și când se pot cumpăra titlurile de stat Tezaur
Prețurile industriale, creștere semnificativă în ianuarie, prin scumpirea energiei
România, pe contrasens cu țările din Europa Centrală la inflație
Datoria publică, 60,2% din PIB în noiembrie 2025. Implicații