România s-a situat anul trecut pe locurile 2-3, alături de Polonia, în ceea ce privește costul aparent al datoriei publice în 2023, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Cu un procentaj de 4,5%, țara noastră figurează sub Ungaria (6,8%) dar mai sus decât Cehia (3,2%), Italia (2,9%) și Croația (2,7%).
Acest indicator, important pentru a decela impactul financiar al creditelor contractate de stat, rezultă din raportarea efortului de plată a sumelor aferente datoriei publice ca pondere în PIB la nivelul procentual al acestei datorii în rezultatul economic.
Concret, în cazul României, costul a fost anul trecut de 2,2% din PIB la un nivel al datoriei de 48,8% din PIB.
Așadar, atunci când se ia decizia de împrumut contează nu doar cât s-a acumulat în trecut dar și dobânda la zi cu care se vor lua banii, stocul total fiind mai mult mai puțin „cotisitor”. Astfel, cu o datorie apropiată de a României, Cehia (44% din PIB) a avut un cost anul trecut de numai 1,4% din PIB. Totodată, Franța, cu o datorie mult mai mare (110,6%) a avut plăți de numai 1,9% din PIB (cost aparent de numai 1,7%).
De remarcat, în context, aproape toate statele membre UE (excepțiile sunt Italia, Danemarca și Franța) s-au confruntat anul trecut cu majorarea costurilor specifice aferente datoriei publice, întrucât noile emisiuni de titluri de stat au avut dobânzi mai mari decât cele pe care cele răscumpărate. Pentru referință, menționăm și țările cu cele mai mici costuri aparente: Luxemburg (1,2%), Olanda și Germania (1,4%).
Dincolo de cotația țării pe piețele inteaționale și accesarea în condiții mai avantajoase sau nu a fondurilor europene, sensibilitatea la modificarea dobânzilor pe plan inteațional ca urmare a mișcărilor principalelor dobânzi de politică monetară (îndeosebi la dolar și euro) depinde și de maturitățile mai mici sau mari, unde cele sub un an sunt mai problematice.
Infograficul de mai jos arată situația din majoritatea statelor UE, la finele anilor 2022 și 2023, unde procentajele pentru anul trecut arată care este ponderea titlurilor ce vor trebui răscumpărate pe parcursul anului 2024 (*statele fără date disponibile).
[1]
Aici ar fi de remarcat îmbunătățirea notabilă a poziției României, care a consemnat cea mai mare reducere după Suedia (-3,6 puncte procentuale față de -10 pp), în condițiile în care aceasta din urmă avea anterior, de departe, cea mai mare pondere a datoriei pe termen scurt ( oricum, rămasă la 37,9%, peste Estonia 28,4%, Portugalia 26,4%, Germania și Italia, ambele cu 23,3%).
Cu un nivel de 13,5%, țara noastră a coborât de la un nivel similar cu al Greciei în 2022 și s-a încadrat între Spania și Croația (situate ceva mai sus) și Cehia și Slovacia (poziționate ușor mai jos). Pentru referință, menționăm că singurele țări care s-au situat sub pragul de 10% la acest indicator au fost Bulgaria (8,5%) și Slovenia (9,8%).
Nu există comentarii pentru această știre.
Guvernul a anunțat, într-un comunicat, că portofelul digital european, EU Digital Identity Wallet (EUDI Wallet), va fi realizat de instituțiile române, după modelul portofelului digital german. Guvernul renunță astfel la... detalii
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.325 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2026, față de 4.050 lei cât este în prezent, iar salariul minim net crește la 2.699 lei, conform unui comunicat al Ministerului Muncii, în care se adaugă: Majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 4.050 lei în luna iunie 2026, la 4.325 lei începând cu luna iulie 2026, reprezintă o creștere de 6,8%, ceea ce în valoare absolută înseamnă 275 de lei în sumă brută. Astfel, în valoare netă, salariul va fi de 2.699 lei (cu deducerea de 200 lei pentru cei cu salariul minim), majorarea pe net fiind de 125 lei. În România, beneficiază în prezent de salariul de bază minim brut garantat în plată un număr... detalii
Pe 1 iulie 2026 expiră perioada tranzitorie prevăzută de Regulamentul (UE) 2023/1114 (MiCA), termen după care furnizorii de servicii de criptoactive care nu dețin autorizație MiCA nu mai pot deservi clienți din Uniunea Europeană, conform unui comunicat al Hategan Attorneys, în care se adaugă: Măsura îi afectează direct pe cei aproximativ 600.000 de investitori români în criptomonede, în condițiile în care numărul investitorilor români în criptomonede reprezinta, la 31 martie 2026, aproape dublul numărului total de investitori la BVB, conform datelor Asociației Administratorilor de Fonduri (AAF) și a Fondului de Compensare a Investitorilor (FCI). Practic, mai mulți români investesc în cripto decât pe piața bursieră tradițională locală. „Privind contextul legal local, Ordonanța de Urgență 10/2025 care a intrat în vigoare din 13 martie 2025, a transpus MiCA în legislația română și a stabilit Autoritatea de... detalii
Ministerul Finanțelor a publicat Raportul privind execuția bugetarã aferentã primului trimestru al anului 2026, document care evidențiazã o traiectorie solidã de consolidare fiscalã, conform unui comunicat de presă, în care se mai precizează: În primele trei luni ale anului, bugetul general consolidat a înregistrat un deficit de 21,09 miliarde lei, echivalentul a 1,03% din PIB, situându-se cu 6,27 miliarde lei sub nivelul prognozat pentru aceastã perioadã. Comparativ cu intervalul similar al anului trecut, deficitul s-a redus cu 22,56 miliarde lei, marcând o scãdere de 1,25 puncte procentuale în PIB fațã de nivelul de 2,28% înregistrat în primul trimestru din 2025. „Rezultatele primului trimestru confirmã faptul cã direcția de consolidare fiscalã pe care ne-am asumat-o prin reformele recente este cea corectã, reușind sã reducem deficitul bugetar la jumãtate fațã de perioada similarã a anului trecut. Am prioritizat... detalii
Ajutoare de stat pentru investiții în sectoare de producție cu volum ridicat de importuri
Cum se pot cumpăra titluri de stat Tezaur
Creșterea economică, estimată la 0,25% în 2026 și 2,5% în următorii doi ani
Fondurile europene și PNRR, prioritatea bugetului public
Atragerea fondurilor europene este prioritatea zero pentru Ministerul Finanțelor
Autostrada Sibiu - Pitești va fi gata în anul 2028
Unde și când se pot cumpăra titlurile de stat Tezaur
Prețurile industriale, creștere semnificativă în ianuarie, prin scumpirea energiei
România, pe contrasens cu țările din Europa Centrală la inflație
Datoria publică, 60,2% din PIB în noiembrie 2025. Implicații