Potrivit datelor semnal publicate de Eurostat (ajustate sezonier pentru asigurarea comparabilității), România a consemnat cea mai mare creștere economică pe trimestrul IV 2019 față de trimestrul anterior, dintre toate țările UE care au transmis datele semnal către instituția de statistică a UE (opt state, Estonia, Irlanda, Grecia, Croația, Luxemburg, Malta, Slovenia și Suedia nu au comunicat creșterea economică).
De subliniat, țara noastră a depășit net Ungaria ca modificare de la un trimestru la altul, dar a fost devansată de aceasta la ritmul de creștere consemnat față de același trimestru din anul precedent.
Bulgaria figurează cu un ritm mai mic de jumătate față de România pe final de an, dar apare alături de Polonia în termeni anuali. Cehia, cea mai dezvoltată țară din regiune, încheie plutonul statelor din fostul bloc estic și se plasează undeva la mijloc între blocul estic și marile economii occidentale ale UE.
Pentru referință, vă prezentăm și situațiile din Germania, Italia și Franța, care sunt și principalele partenere ale României în schimburile internaționale.
Se poate observa ușor că aceste economii sunt în stagnare sau în pierdere de viteză față de trimestrul anterior, în timp ce avansul față de trim. IV 2018 este relativ redus sau inexistent în cazul Italiei, aflată în cea mai problematică situație.
De altfel, rezultatele mai slabe ale acestor trei state au tras în jos și mediile continentale, prin ponderea importantă, atât în PIB-ul Zonei Euro, cât și pe ansamblul UE.
Din perspectiva României, această situație nu se prezintă prea încurajator pentru anul în curs, dată fiind integrarea puternică în lanțurile de producție conexate cu marile economii din Zona Euro.
În context, reamintim că circa trei sferturi din schimburile comerciale ale țării noastre se fac pe relația UE iar scăderea cererii pe această piață (cel mai simplu exemplu este diminuarea la nivel european cu circa 30% a înmatriculărilor de autoturisme Dacia pe luna ianuarie 2020) nu este de bun augur.
Nu există comentarii pentru această știre.
Exporturile României au fost în iunie 2026 de 8,70 miliarde euro (+5,9% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat 11,66 miliarde euro (+9,9%), conform... detalii
Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a crescut în iunie 2026 cu 0,84% față de luna precedentă, potrivit datelor comunicate de INS. După ce scăzuse brusc în februarie, consecutiv unei traiectorii... detalii
România este țara membră UE care și-a ajustat cel mai mult deficitul bugetar în T1 2026, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o îmbunătățire de 6 puncte procentuale (pp) brut... detalii
Datoria publică a României a fost de 60,2% din PIB la finele lunii aprilie 2026, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost... detalii
Deficitul bugetar, 2% din PIB la jumătatea anului. Plățile pentru dobânzi, mai mari decât ajustarea fiscală
Semnal de alarmă - producția industrială, -3,3% după primele cinci luni ale anului
Inflația anuală - scădere semnificativă, până la 10,42%
Deficitul comercial lunar, în scădere la 2,6 miliarde euro în mai 2026
România, cea mai mare scădere a numărului de angajați din UE
Serviciile de piață pentru populație, scădere de aproape 10% după primele patru luni din 2026
Deficitul bugetar, -1,75% după primele cinci luni ale anului
Românii, pe locul 4 în UE la numărul de ore lucrate săptămânal
Deficitul comercial lunar a trecut iar pragul de 3 miliarde euro în aprilie 2026
Comerțul cu amănuntul, -5,5% pe primele patru luni din 2026