Radu Ghetea: Renuntarea la capitalizarea profitului CEC Bank este o eroare

Autor:

Bancherul.ro
2011-12-13 18:21

Eliminarea prevederii care permitea CEC Bank să îşi majoreze capitalul social din profiturile anilor precedenţi reprezintă o eroare, a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele băncii, Radu Gheţea.rnrn”Această modificare cred că este o eroare. CEC Bank ar avea în continuare nevoie de capitalizare”, a explicat Gheţea.rnrnPosibilitatea majorării capitalului CEC Bank din profitul pe anii precedenţi a fost eliminată de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă emisă în luna septembrie pentru modificarea statutului Eximbank.rnrnPrin acea ordonanţă, Guvernul a decis ca Eximbank, cealaltă bancă de stat, să fie trecută de la AVAS tot în portofoliul Ministerului Finanţelor, iar profitul nerepartizat aferent ultimilor trei ani să fie vărsat ca dividende la bugetul de stat.rnrnOrdonanţa a fost justificată de Executiv prin prelungirea efectelor crizei economice financiare la niel european şi mondial şi “imperativul” creşterii veniturilor la bugetul de stat.rnrnPrin acelaşi act normativ au fost însă abrogate de către Guvern şi prevederile legale care au permis până la acea dată băncilor de stat, inclusiv CEC Bank, să îşi majoreze capitalul din profiturile anilor precedenţi.rnrnCEC Bank are un capital social de peste un miliard de lei, din care aproximativ jumătate reprezintă majorări realizate din profiturile obţinute începând cu 2008.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Interviu

Creditele in CHF ale Bancpost, preluate de Vista Bank de la First Bank

Creditele in franci elvetieni (CHF) acordate de Bancpost in anii 2007-2008 si apoi cesionate bancii-mama din Grecia, Eurobank, au fost preluate in administrare de Vista Bank, de la First Bank,... detalii

Contractul de credit e ca un manual de utilizare la care nu te uiti niciodata

Sistemul bancar din România este printre cele mai modee și performante din întreaga lume, spune Radu Ghețea în cadrul podcasturilor găzduite de Centrul de Soluționare Alteativă a Litigiilor în domeniul... detalii

Daca ai credit, trebuie sa ai puse deoparte 6 rate de rezerva

• Confuzia dintre dorințe și nevoi duce la imposibilitatea corelării veniturilor cu cheltuielile• Mulți oameni sunt deconectați de la propria situație financiară. Unii nu știu care sunt veniturile familiei. Alții... detalii

Viva Credit a redus dobanda la credite de la 1,2% la 1% pe zi

Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea... detalii