Compania de credite de consum Provident Financial România a inaugurat miercuri sucursala sa din municipiul Constanta, se arata intr-un comunicat al companiei. rnrn„Am lansat operatiunile în Constanta în octombrie 2007, iar evenimentul de astãzi reprezintã dovada succesului de care se bucurã împrumutul la domiciliu în acest oras, unde avem deja aproape 600 de clienti, a declarat Simona David, directorul de comunicare al companiei. rnrnÎn acelasi timp, Provident Financial România a anuntat o donatie de 2.000 de euro cãtre organizatia Fair Play, care deruleazã proiecte sociale în Constanta. Fondurile vor fi folosite pentru remobilarea partialã a centrului social, care gãzduieste peste 100 de copii defavorizati. rnrn„Provident Financial România doreste sã aibã un rol activ în viata comunitãtilor în care îsi desfãsoarã activitatea. Aceastã sponsorizare este parte a angajamentului nostru de a sustine dezvoltarea comunitãtilor locale si suntem fericiti sã contribuim la crearea unor conditii de viatã mai bune pentru acesti copii”, a adãugat Simona David.rnrnProvident Financial România este specializatã în acordarea de împrumuturi de valoare micã, la domiciliul clientului. Creditele sunt acordate fãrã giranti în termen de 48 de ore de cãtre reprezentantii companiei care viziteazã apoi clientul în fiecare sãptãmânã pentru a încasa ratele si, dacã sunt solicitati, pentru a acorda noi credite. În Constanta, compania îsi deserveste clientii printr-o retea de peste 25 de reprezentanti. Serviciile Provident sunt disponibile în prezent în peste 30 de orase din sudul, centrul si estul tãrii. rnrnÎmprumutul la domiciliu se adreseazã oamenilor care apreciazã acest sistem de finantare simplu, rapid si transparent, venind de asemenea în întâmpinarea nevoilor oamenilor cu venituri moderate, adesea trecuti cu vederea de alte institutii financiare.rnrnClientii pot împrumuta initial de la 400 la 1.500 de lei pe o perioadã de pânã la 39 de sãptãmâni. Clientii existenti pot solicita împrumuturi mai mari, de pânã la 2.500 de lei, cu o perioadã maximã de rambursare de 52 de sãptãmâni. Costul total pentru împrumut este stabilit printr-un contract de credit foarte transparent si nu existã comisioane sau taxe ascunse. Pentru a solicita un astfel de împrumut, cei interesati pot sã sune la Departamentul de Relatii cu Clientii la numãrul de telefon 989 (apel cu tarif normal).rnrnDespre Provident Financial RomâniarnrnProvident Financial Romania este parte a grupului britanic International Personal Finance, lider în furnizarea de credite de consum. International Personal Finance are peste 5.000 de angajati care lucreazã împreunã cu aproximativ 28.000 de reprezentanti în sapte tãri pe douã continente. Împrumutul la domiciliu se bazeazã pe un model de afaceri testat, fundamentat pe o experientã de peste 125 de ani în Marea Britanie. Pentru mai multe informatii, vã rugãm sã vizitati site-ul web www.providentfinancial.ro.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Pentru corecta informare a opiniei publice, BNR consideră că este necesară clarificarea în continuare de către Consiliul Concurenței a mai multor aspecte privind amenda aplicată băncilor în cazul ROBOR. Comunicatul... detalii
Două bănci au încercat să oprească în justiție investigația Consiliului Concurenței privind ROBOR, anunță instituția într-un comunicat: "Consiliul Concurenței a câștigat procesele intentate de două bănci implicate în investigația privind... detalii
Decizia Consiliului Concurenței de a amenda băncile se bazează pe o "înțelegere neancorată în realitate a mecanismelor specifice pieței monetare și astfel nu reflectă rolul cadrului reglementat și al supravegherii... detalii
Investigația Consiliului Concurenței privind ROBOR "nu a relevat nicio dovadă privind existența unei înțelegeri între bănci pentru stabilirea cotațiilor ROBOR". "Singurul aspect indicat vizează transparența acestor cotații, acesta fiind un... detalii
CEC Bank: respingem orice acuzație de manipulare a ratei ROBOR
Băncile au fost amendate de Consiliul Concurenței pentru "coordonarea comportamentului" în stabilirea ROBOR
CEC Bank deschide agenții digitale
Pacienții Enayati Hospital București pot face credite online la BT Direct
În premieră istorică, angajații unei bănci, BRD, au ieșit în stradă la protest
Asigurările de locuințe nu acoperă riscuri generate de război
Băncile sunt închise luni, 1 iunie
Credite Noua Casă cu dobândă redusă la CEC Bank
Banca Transilvania a deschis patru Mortgage Centers în București și Cluj-Napoca
CEC Bank finanțează Cooperativa Agricolă Romsuin Transilvania