Executivul a adoptat, în ședința de astăzi, actul normativ elaborat de Ministerul Finanțelor prin care aduce modificări și completări Hotărârii Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului “Noua casă”, se arata intr-un comunicat de presa, in care se adauga:
Ministerul Finanțelor a alocat un plafon de garanții de 1,5 miliarde lei pentru anul 2022, potrivit art. 1 alin. (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului “Noua casã”.
Totodată, beneficiarii vor depune către finanțatori o cerere de finanțare, însoțită de promisiunea bilaterală de vânzare a locuinței. După depunerea cererii, finanțatorul va formula o promisiune unilaterală de creditare în condițiile împărţirii proporţionale a riscurilor și pierderilor cu statul, sub rezerva obținerii unei promisiuni de garantare.
Programul „Noua Casă” este un program guvernamental destinat persoanelor fizice, care facilitează achiziția unui imobil cu destinația de locuință, prin intermediul contractării de credite garantate de stat.
“Noua casă” 2022 se acordă în lei, pentru achiziția unei singure locuințe, iar valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 Euro – pentru locuințe al căror preț este de maxim 70.000 Euro, avansul solicitat fiind de 5% și 119.000 Euro – pentru locuințe al căror preț este de maxim 140.000 Euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%.
Programul „Noua Casă” este unul dintre cele mai populare programe guvernamentale, în cadrul căruia au fost acordate 321.073 garanții și promisiuni de garantare în valoare totală de 29,90 miliarde lei, de la lansarea Programului, în anul 2009 și până la sfârșitul lunii decembrie a anului 2021.
Pe parcursul anului 2021, statul a acordat 11.858 garanții în valoare totală de 1,52 miliarde lei și 3.779 promisiuni de garantare, în valoare totală de 0,55 miliarde lei.
Nu există comentarii pentru această știre.
Cele mai recente date publicate azi de Institutul Național de Statisticã indicã o ameliorare a evoluției economiei României în trimestrul al doilea din 2026, într-un context caracterizat de consolidare fiscalã și de continuarea procesului de corectare a dezechilibrelor macroeconomice acumulate în anii anteriori, anunță Ministerul Finanțelor într-un comunicat, în care adaugă: În trimestrul al doilea din 2026, contracția anualã a PIB real s-a redus semnificativ, pânã la -0,4%, în timp ce, fațã de trimestrul precedent, economia a rãmas practic stabilã. Evoluția indicatorilor lunari aratã, de asemenea, semnale de îmbunãtãțire a activitãții economice în mai multe sectoare. Construcțiile au continuat sã înregistreze o evoluție favorabilã, susținutã inclusiv de derularea proiectelor de infrastructurã. Dincolo de evoluția pe termen scurt a PIB, structura activitãții economice oferã semnale importante privind reechilibrarea modelului de creștere economicã. Dupã o perioadã în care... detalii
Execuția bugetului general consolidat la 30 iunie 2026 s-a încheiat cu un deficit de 2% din PIB, o scãdere de 1,65 puncte procentuale fațã de deficitul de 3,64% din PIB, înregistrat în primele șase luni ale anului 2025, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, în care se adaugă: Astfel, în termeni nominali, deficitul bugetar s-a diminuat cu aproape 28,8 miliarde lei, situându-se la 41,03 miliarde lei, fațã de nivelul de 69,80 miliarde lei înregistrat în aceeași perioadã a anului trecut, confirmând continuitatea procesului de consolidare fiscal-bugetarã. "Execuția bugetarã la șase luni este un puternic semnal de seriozitate al României în evaluãrile care urmeazã din partea Fitch și Moody's. Reducerea deficitului la 2% din PIB demonstreazã cã planul de consolidare fiscalã produce rezultate și cã ne respectãm angajamentele. Dar nu avem motive de relaxare: menținerea calificativului de investiții depinde de continuarea acestei direcții,... detalii
Ministerul Finanțelor a elaborat și a pus azi în dezbatere publicã douã proiecte de Ordonanțã de Urgențã care vizeazã deblocarea proiectelor de investiții derulate de autoritãțile locale, prin asigurarea resurselor financiare necesare pentru cofinanțãri și pentru cheltuielile eligibile aferente proiectelor finanțate din fonduri europene. Scopul acestor douã proiecte este accelerarea absorbției fondurilor nerambursabile și asigurarea finanțãrii necesare pentru proiectele care riscã sã fie blocate din cauza lipsei temporare de lichiditate la nivel local. „România se aflã într-un moment critic al implementãrii fondurilor europene. Am construit un buget bazat pe cel mai ridicat nivel al investițiilor publice și al fondurilor europene din istoria României, iar acum ne concentrãm pe mãsuri care sã elimine blocajele, sã susținã economia și sã accelereze implementarea proiectelor. Prioritatea este ca niciun proiect important pentru comunitãțile locale sã nu fie blocat din... detalii
Pensionarii vor putea primi în 2026 pânã la 50.896 de bilete de tratament balnear, repartizate în maximum 16 serii, în unitãțile de tratament aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor: Proiectul de Hotãrâre a Guvernului privind acordarea biletelor de tratament balnear pentru anul 2026, derulate prin sistemul organizat și administrat de Casa Naționalã de Pensii Publice, a fost avizat de Ministerul Finanțelor. Proiectul de act normativ a fost transmis Ministerului Finanțelor în data de 31 martie 2026, pentru analizã și avizare, de cãtre Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidaritãții Sociale, în conformitate cu procedurile legale aplicabile. Procesul de avizare a fost realizat cu respectarea tuturor etapelor de analizã tehnico-economicã și bugetarã, în cadrul circuitului decizional. „Ministerul Finanțelor susține toate mãsurile care au un impact direct asupra sãnãtãții și calitãții vieții cetãțenilor. Am... detalii
Declarația Unică precompletată se găsește în secțiunea Mesaje din Spațiul Privat Virtual (SPV)
Asociații nu pot ieși dintr-o firmă cu datorii la stat fără informarea fiscului
Ce prevede proiectul de buget pentru 2026 publicat de Ministerul Finanțelor
Titluri de stat FIDELIS cu dobânzi neimpozabile de până la 7,10%
Care este procedura de înregistrare fiscală a sediilor secundare
Cine este considerat „persoană impozabilă" din punct de vedere al TVA
Titlurile de stat TEZAUR se pot cumpăra în perioada 12 ianuarie-6 februarie 2026
Deficitul bugetar a scăzut la 5,72%
România a împrumutat 4 miliarde euro din străinătate
Titluri de stat Fidelis în lei și euro, cu dobânzi între 4,15% și 7,9%