Sfârşitul de an şi criza economică mondială, ale cărei efecte le-a resimţit şi piaţa imobiliară românească, au adus scăderi de preţuri şi pe segmentul proprietăţilor rezidenţiale de lux, în unele cazuri chiar şi cu 50%, potrivit consultanţilor imobiliari ai companiei EuroMetropola.rnrnPotrivit EuroMetropola, preţurile unor proprietăţi unice prin amplasament sau arhitectură au scăzut destul de mult spre sfârşitul anului, chiar şi cu 50%. Consultanţii imobiliari spun totuşi că fenomenul nu este generalizat. rnrn”În niciun caz nu putem vorbi despre o tendinţă generală de ieftinire a proprietăţilor exclusiviste. Acestea sunt nişte oportunităţi. În general, cei care deţin astfel de proprietăţi aşteaptă o ofertă de preţ din partea potenţialului cumpărător şi în funcţie de aceasta, mai negociază. Sigur că toţi înţeleg contextul şi chiar dacă nu este tocmai un moment favorabil pentru vânzători, mulţi refuză să coboare preţul din proprie iniţiativă, considerând că este un semn de vulnerabilitate”, au explicat cei de la EuroMetropola.rnrnReprezentanţii companiei dau ca exemplu o vilă în zona Dorobanţi (D+P+1+M, 450 mp construiţi, 380 mp de teren) care de la preţul inişial de 3,5 milioane de euro a ajuns în prezent la un preţ de doar 1,7 milioane de euro, ceea ce reprezintă un discount de 52%.rnrnÎn paralel, o vilă în zona Cismigiu (D+P+M, 540 mp construiţi , 250 mp de teren), care a fost listată cu un preţ iniţial de 1,25 milioane de euro a ajuns în prezent să cost 750.000 euro, având deja un discount de 40%.rnrnŞi preţurile apartamentelor din zona Primăverii au scăzut, o locuinţă cu patru camere cu un preţ iniţial de 2,2 milioane de euro ajungând în prezent să aibă un discount de 25%, până la un preţ actual de 1,65 milioane de euro. rnrnPotrivit EuroMetropola, acest apartament luat ca exemplu, se află într-un bloc recent construit din zona Primăverii, în care întreţinerea medie a unui apartament cu 4 camere costă aproximativ 1.000 euro. rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Cele 32 de bănci din România au raportat în primul trimestru al anului un profit brut de 4,4 miliarde lei, din care au achitat un impozit pe venit de 710... detalii
Profitabilitatea băncilor este în ușoară scădere, pe fondul diminuării creșterii economice și creșterii instabilității și a riscurilor. Statisticile publicate de Banca Națională a României (BNR) arată că indicatorul de profitabilitate... detalii
Cele mai bune cotații de curs de schimb euro/leu le găsim la CEC Bank și Exim Banca Românească, rezultă din comparația ratelor de curs valutar practicate de cele mai mari... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au funcționat la ATM-urile altor bănci și la plățile în magazine, pe parcursul zilei de 11 aprilie 2025. Iar tranzactiile refuzate au fost dublate... detalii