Stergerea din Biroul de Credit este mai mult o inselatorie decat o afacere

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2018-11-28 22:09 Ultima actualizare: 2018-11-28 22:09

Oameni sarmani, naivi sau disperati sa obtina un nou credit, dar nu pot, pentru ca sunt raportati la Biroul de Credit pentru restante la imprumuturi mai vechi, cad victima unor escroci, care le promit ca le sterg restantele, ba chiar un nou imprumut, in schimbul a sute sau chiar mii de lei, dar care dispar dupa ce incaseaza banii.

Iata plangerea primita de la un cititor, la Reclamatiibanci.ro:

“In disperare de cauza, am luat legatura cu cineva de la cei cu stergerea din biroul de credit. Am platit si o suma, iar acum nu mai raspunde la telefon. La inceput aveam dubii si tot amanam, dar ma tot sunau ei si-mi ziceau se poate sterge sigur, ca nu e pacaleala…pana la urma m.au convins si am picat in plasa lor. Ba mi-a trimis si un plic cu datele mele de la Biroul de credit si am sunat sa le spun ca l-am primit si ce trebuie sa mai fac, dar.. nu mai raspunde, doar casuta vocala, am dat mesaje, email, am sunat, dar degeaba. Sunt disperata, nu stiu ce sa mai fac. De curand mi-a murit si mama, sunt intr-o situatie disperata, s-a bucurat la mine, oameni fara suflet, mai suntem si in post.”

Ce a patit cititorul care ne-a trimis acest mesaj: a avut mai demult un credit la Provident, pe care nu l-a platit la timp, astfel ca a fost raportat la Biroul de Credit. Recent, a avut o problema urgenta de sanatate si a vrut sa obtina un un nou imprumut, de la Cetelem.

“De fapt din cauza celor de la Cetelem am patit-o, ei mi-au spus: doamna, aveti niste intarzieri la Biroul de Credit, nu mari, noi va putem da credit, dar dupa ce va stergeti restantele. Cautati pe net si cereti sa va stearga din Biroul de Credit, ca noi va dam apoi un nou imprumut.

Asa ca am cautat pe net stergerea din Biroul de Credit si am gasit mai multe persoane cu mai multe numere de telefon. Am sunat la unul dintre ele, o doamna, dar mi-a raspuns un barbat. Zic: dar nu e telefonul doamnei X? Scria ca se ocupa de stergerea din Biroul de Credit. La care domnul raspunde: doamna X nu mai lucreaza la noi, dar va pot ajuta eu.

Mi-a spus ca ma poate sterge sigur din Biroul de Credit, daca-i trimit 700 de lei. Iar daca o sa vreau un credit de la ei, ma ma costa 1.500 de lei.

Am devenit suspicioasa cand am vazut ca-mi cere bani inainte, mai ales ca am mai patit-o odata, cand un escroc m-a facut sa-i trimit 500 de lei pentru ca as fi castigat un premiu de 50.000 de lei.

De aceea n-am mai zis nimic, am stat sa ma gandesc. Dar baiatul ala ma tot suna, in fiecare zi, si-mi spunea ca nu e nicio pacaleala, ca e sigur, ca asa se procedeaza, se plateste inainte, ca ei sunt avocati si-mi rezolva problema.

Eram intr-o situatie disperata, aveam neaparat nevoie de bani pentru o reparatie la casa, asa ca am platit pana la urma cei 700 de lei. Dupa care, nici n-am mai fost sunata, dar nici respectivul domn nu a mai raspuns la telefon.

Va dati seama ca am intrat in panica si am devenit foarte furioasa, fiind convinsa ca am luat din nou teapa. Am trimis nenumarate mesaje la numarul respectiv de telefon, prin e-mail, dar niciun raspuns!

Interesant este ca ulterior am primit prin posta, de la Biroul de Credit, un plic cu restantele mele, fara ca eu sa fac vreo cerere pentru asta. Probabil ca persoana respectiva a facut cererea in locul meu, pe baza copiei dupa buletinul meu pe care i-am trimis-o prin telefon.

Asadar, persoana respectiva a folosit, probabil, ilegal, datele personale ale “clientului” pentru a solicita o situatie a datoriilor la Biroul de Credit.

Iar Biroul de Credit a eliberat respectiva situatie la solicitarea altei persoane decat cea inregistrata la institutie, ceea ce reprezinta, probabil, o alta ilegalitate.

Trebuie mentionat ca orice persoana poate solicita, gratuit, la Biroul de Credit, eliberarea unei situatii a datoriilor sale, fara sa apeleze la diversi intermediari care pot utiliza ilegal datele personale.

Tot gratuit se poate solicita bancilor sau IFN-urilor stergerea raportarilor la Biroul de Credit, daca acestea nu s-au facut cu respectarea legii, precum informarea restantierilor cu cel putin 15 zile in prealabil sau greseli in procedura de raportare. 

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei

Consiliul Concurenței spune că are dovezi că băncile s-au înțeles pentru majorarea ROBOR

Consiliul Concurenței spune că are dovezi că băncile au vorbit între ele pentru a-și alinia cotațiile ROBOR la anumite niveluri, motiv pentru care au fost amendate și li s-a cerut... detalii

BRD majorează comisioanele la conturi, carduri, transferuri și alte servicii bancare

BRD majorează, din luna octombrie, comisioanele pentru administrarea conturilor, retragerile de numerar de pe carduri, transferuri de bani și alte servicii bancare. În plus, BRD introduce și noi comisioane, precum... detalii

Meta (Facebook și Instagram), investigată de Comisia Europeană pentru că face reclamă la fraude financiare

Firma americană Meta, administratorul platformelor sociale Facebook și Instagram sunt investigate în prezent de Comisia Europeană pentru o posibilă încălcare a Actului privind Serviciile Digitale (DSA) privind promovarea reclamelor la... detalii

Este foarte greu de afirmat că mecanismul de stabilire a ROBOR permite o înțelegere între bănci, spune fostul economist șef al Consiliului Concurenței

Este greu de demonstrat că mecanismul transparent de stabilire a ROBOR, prin afișarea cotațiilor în perioada de fixing, permite o înțelegere între bănci (cartel) pentru majorarea dobânzilor, după cum susține... detalii