Guvernul a achitat peste 93% din valoarea facturilor restante din 2008

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-03-19 09:03 Ultima actualizare: 2009-03-19 09:03

Peste 93% din valoarea facturilor restante la 31 decembrie 2008 ale administraţiei centrale au fost achitate de Guvern, aceste plăţi reprezentând aproape un miliard de euro, a anunţat primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern, se arata intr-un comunicat al Executivului.rnrn“Suntem în termenul pe care ni l-am stabilit pentru achitarea facturilor restante lăsate de fostul Guvern, respectiv sfârşitul lunii martie, astfel încât statul să nu fie cel care creează blocaje în economie”, a afirmat şeful Executivului.rnrnPrimul-ministru Emil Boc a făcut un apel la ordonatorii principali şi secundari de credite să verifice dacă banii alocaţi pentru plata facturilor restante ajung la agenţii economici din teritoriu, respectiv la subcontractori, iar măsura aplicată de Guvern îşi atinge scopul, respectiv acela de a contribui la deblocarea economiei. „Vom verifica aceste lucruri, iar acolo unde vom constata că există reacredinţă, vom proceda la demiteri”, a precizat primul-ministru.rnrnDe asemenea, în şedinţa de astăzi, membrii Cabinetului au analizat situaţia investiţiilor în infrastructură şi a contului de execuţie al cheltuielilor bugetului de stat în intervalul 01.01.2009 – 16.03.2009.rnrnPotrivit datelor prezentate în şedinţa de astăzi a Guvernului de ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, pană la data de 16 martie au fost deschise credite ale bugetului de stat în valoare de 20,8 miliarde lei, volumul cumulat al plăţilor fiind de 19,1 miliarde lei, respectiv 91,8% din creditele bugetare deschise.rnrnÎn acest context, primul-ministru a solicitat membrilor Cabinetului să prezinte bilunar o analiză privind proiectele de investiţii derulate de ministere, pentru ca Executivul să aibă astfel o monitorizare atentă a stadiului acestora.rnrn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Facturile Digi se pot plăti și prin Ropay, gratuit, instant și mai simplu decât cu cardul

ING Bank România și DIGI introduc plata facturilor de telecomunicații prin intermediul RoPay, soluție complet digitală și gratuită prin care abonații DIGI pot achita facturile instant, fără a mai introduce... detalii

Aplicația BT Go are chat cu AI

BT Go a depășit pragul de 600.000 de companii care folosesc aplicația pentru business și banking din România, anunță Banca Transilvania într-un comunicat, în care se adaugă: De asemenea, de... detalii

Promoție Banca Transilvania pentru românii din diaspora

Banca Transilvania aduce diaspora mai aproape de România prin prima campanie de shopping bancar dedicată românilor din alte țări, Acasă e oriunde simți că se poate. Campania se desfășoară exclusiv... detalii

BNR cere clarificări de la Consiliul Concurenței privind cazul ROBOR

Pentru corecta informare a opiniei publice, BNR consideră că este necesară clarificarea în continuare de către Consiliul Concurenței a mai multor aspecte privind amenda aplicată băncilor în cazul ROBOR. Comunicatul... detalii