Credite pentru IMM-uri cu dobanda compensata de stat, la Eximbank

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2009-05-17 16:32 Ultima actualizare: 2009-05-17 16:32

Comitetul interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări a aprobat reluarea compensaţiilor Eximbank la dobânzile aferente creditelor pentru IMM-uri, pentru care banca a alocat un buget de 10 milioane lei în acest an.rnrn”Măsura ar putea reintra în vigoare de săptămâna viitoare. Compensaţiile au fost întrerupte începând cu trimestrul patru din 2008, pentru a se decide direcţiile spre care vor fi îndreptate fondurile şi, din câte ştiu, 60% din acestea se vor duce spre industrie şi 10% spre comerţ”, a decarat miercuri, pentru NewsIn, secretarul de stat pentru comerţ exterior din Minsterul IMM-urilor, Gheorghe Marin.rnrnEl a precizat că primele firme care vor beneficia de compensaţii vor fi aproximativ 30-40 de IMM-uri care se află pe lista de aşteptare de anul trecut, dinainte de suspendarea compensaţiilor.rnrn”Perioada de suspendare a fost generată în principal de faptul că s-a dorit o regândire a modului de alocare a fondurilor – mai exact, mai concentrat – pe domenii de interes pentru stat”, a spus, pentru NewsIn, preşedintele executiv al Eximbank, Ionuţ Costea.rnrnBugetul Eximbank alocă în acest an 10 milioane lei pentru compensaţii ale dobânzilor la creditele acordate IMM-urilor, în condiţiile în care, în 2008, au fost acordate aproximativ 1.500 compensaţii de dobândă, în valoare absolută de aproximativ 25 milioane lei.rnrn”Pe parcurs vom vedea dacă se va vorbi de o majorare a acestui plafon”, a menţionat Costea.rnrnCompensaţiile de dobândă reprezintă cel mult jumătate din dobânda curentă plătită în trimestrul anterior solicitării de compensare pentru creditele în lei, iar valoarea maximă a ajutorului nu poate depăşi 200.000 de euro, echivalent în lei.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Profil

Aplicația BT Pay, apreciată de românii din diaspora

Banca Transilvania anunță rezultate foarte bune privind satisfacția clienților din diaspora care își deschid cont prin aplicația BT Pay, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă: Rezultatul Net... detalii

Ratingul Banca Transilvania, cu o treaptă peste ratingul de țară

Fitch Ratings a crescut ratingul de emitent pe termen lung (IDR) al Băncii Transilvania de la „BBB-” la „BBB”, cu o treaptă peste ratingul de țară, conform unui comunicat al... detalii

Patria Business Mobile este noua aplicație pentru firme de la Patria Bank

Patria Bank își continuă strategia de transformare digitală prin lansarea aplicației Patria Business Mobile, dedicată clienților persoane juridice, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă: Noua soluție digitală... detalii

BRD continuă să închidă sucursale

BRD a continuat să își ajusteze rețeaua de sucursale într-un mod pragmatic, ajungând la 334 de sucursale la 31 martie 2026 (-24 în dinamică anuală), oferind totodată zone self-service 24/7... detalii