Băncile au împrumutat miercuri 489 miliarde euro de la BCE, prin prima ofertă de fonduri pe trei ani, iar accesarea de finanţare peste aşteptări creşte optimismul că se va putea evita o criză a creditelor. rnrnEuro a urcat la maximul ultimei săptămâni faţă de dolar, în timp ce cotaţiile acţiunilor au crescut, după ce rezultatele peste aşteptări ale licitaţiei organizate de BCE au susţinut apetitul de risc.rnrnÎmprumuturile pe trei ani reprezintă cea mai recentă încercare a BCE de a rezolva problemele din zona euro.rnrnBanca europeană speră că finanţarea fără limite, foarte ieftină şi pe termen lung va avea o gamă largă de efecte benefice, între care consolidarea încrederii în bănci, reducerea pericolului unei crize a creditelor şi posibila achiziţie de către instituţiile financiare de obligaţiuni ale Spaniei şi Italiei.rnrnÎn loc de o dobândă fixă, împrumuturile pe trei ani au fost oferite la media dobânzii BCE pentru următorii trei ani. În prezent, dobânda de politică monetară se află la nivelul minim record de 1%.rnrnPentru unele bănci, fondurile ar putea fi cu până la 3 puncte procentuale mai ieftine decât ar obţine pe piaţa financiară. În cadrul programului pe trei ani, băncile au putut refinanţa împrumuturi luate de la BCE în octombrie pe perioadă mai scurtă şi vor putea returna banii după numai un an dacă doresc.rnrnUn alt factor care a susţinut cererea este dependenaţa ridicată a băncilor de fonduri de la BCE. În raportul de stabilitate financiară, publicat luni, BCE a avertizat că această dependenţă ar putea fi dificil de tratat.rnrnBăncile din zona euro şi-au majorat de aproape patru ori împrumuturile de la BCE începând din iunie, la 150 miliarde de euro, în timp ce băncile din Spania şi Italia atrag fiecare peste 100 miliarde de euro.
Nu există comentarii pentru această știre.
Băncile europene pot să-i verifice la Biroul de Credit pe românii care vor să obțină credite în alte țări din Europa. Biroul de Credit a semnat un acord de colaborare... detalii
Doar 1 din 4 români aleg să își petreacă vacanța în afara României iar dintre aceștia, 65% și-au ales ca destinație țări precum Grecia, Bulgaria, Italia și Turcia. Ca mijloc... detalii
ING Bank România continuă să construiască experiențe care merg dincolo de banking prin includerea Disney+ în Pachetul ING Extra, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă: Noul beneficiu... detalii
Asigurarea obligatorie a locuinței PAD acoperă riscurile de inundații, cutremur și alunecări de teren, iar despăgubirea maximă este de 100.000 lei, anunță PADROM într-un comunicat: Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) urmărește situația generată de fenomenele hidrometeorologice severe din ultimele zile, care au afectat numeroase zone ale țării, și face apel către toți proprietarii de locuințe afectați de inundații să notifice cât mai curând daunele suferite. Compania reconfirmă capacitatea de a răspunde prompt și eficient tuturor solicitărilor venite din partea asiguraților afectați. Reamintim că sistemul digital de gestionare a daunelor permite procesarea rapidă a dosarelor, reducând semnificativ birocrația și timpul de așteptare. „Suntem alături de toate comunitățile afectate de inundațiile din această perioadă și le asigurăm că sprijinul nostru financiar este garantat pentru locuințele asigurate. Îi încurajăm pe toți cei care dețin o poliță... detalii
BT și Visa au făcut prima plată cu AI pentru un client
Cardul digital animat BT Visa Untold din aplicația BT Pay are design nou
Pavăl Holding a cumpărat Carrefour cu bani de la Banca Transilvania
Firmele care fac investiții verzi și digitale pot obține credite nerambursabile și cofinanțări bancare prin Programul SME Eco-Tech
Proiectul „Afaceri cu rădăcini”: 250 de fermieri și antreprenori sprijiniți prin cursuri gratuite
Consiliul Concurenței face noi precizări despre amenda dată băncilor în cazul ROBOR
Facturile Digi se pot plăti și prin Ropay, gratuit, instant și mai simplu decât cu cardul
Aplicația BT Go are chat cu AI
Promoție Banca Transilvania pentru românii din diaspora
BNR cere clarificări de la Consiliul Concurenței privind cazul ROBOR