Interamerican şi Bancpost vor depune în câteva zile la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensiilor Private (CSSPP) actele necesare fuziunii dintre fondurile de pensii gestionate de acestea, a declarat, miercuri, directorul general al Interamerican Pensii, Besim Jawad.rnrn”Vom depunde actele necesare la CSSPP în câteva zile şi apoi depinde de ei dacă vor fi aprobate sau nu”, a menţionat Jawad, care a adăugat că se aşteaptă să primească aprobarea în cel mult două luni.rnrnÎn urma fuziunii dintre Interamerican Fond de Pensii Administrat Privat şi Bancpost Fond de Pensii Administrat Privat va rămâne pe piaţă un singur fond, respectiv Interamerican Pensii.rnrnReprezentanţii celor două companii nu au dorit să declare valoarea tranzacţiei. “Nu este o achiziţie sau o fuziune – este un spectru mai complex”, a menţionat preşedintele Bancpost, Mihai Bogza. rnrnInteramerican Pensii ar putea plăti în jur de 7 milioane euro pentru cei aproximativ 25.000 participanţi ai fondului gestionat de Bancpost, în condiţiile în care preţul mediu al pieţei pentru un participant este de 300 euro, au declarat pentru NewsIn reprezentanţi din domeniu. Preţul ar include costurile cu atragerea aderenţilor, precum şi alte chetuieli aferente cum ar fi cele de publicitate.rnrnDirectorul general al Interamerican Pensii a adăugat că “ar fi bine să consolidăm piaţa pensiilor obligatorii, astfel încât să rămână un număr mai mic de juctori, însă mai puternici”.rnrnEl a mai spus că există un poteţial foarte bun de atragere a clienţilor, în condiţiile în care reţeaua de distribuţie a pensiilor se extinde către cele 290 de filiale ale Bancopst în România.rnrn”Interamerican şi Bancpost România au agreat că Bancpost va funcţiona ca agent de marketing al fondurilor astfel fuzionate, punându-şi serviciile la dispoziţia contribuabililor din România, iar Interamerican Pensii Private va deveni administrator al conturilor acestora”, a mai spus el.rnrnParticipanţilor la fondul de pensii Bancpost Pensii Private transferaţi la fondul de pensii Interamerican nu li se percep taxe de administrare până pe 31 decembrie 2009, potrivit reprezentanţilor celor două companii.rnrnContribuţia medie pe asigurat este de 6,67 euro în cazul Interamerican şi de 7,66 euro în cazul fondului gestionat de Bancpost, potrivit datelor de la sfârşitul lui septembrie ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale(CNPAS).rnrnInteramerican Pensii are o cotă de piaţă de 6,34% şi 283.000 de participanţi, în timp ce fondul gestionat de Bancpost are o cotă de piaţă de 0,57% şi 25.270 de participanţi.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Cele 32 de bănci din România au raportat în primul trimestru al anului un profit brut de 4,4 miliarde lei, din care au achitat un impozit pe venit de 710... detalii
Profitabilitatea băncilor este în ușoară scădere, pe fondul diminuării creșterii economice și creșterii instabilității și a riscurilor. Statisticile publicate de Banca Națională a României (BNR) arată că indicatorul de profitabilitate... detalii
Cele mai bune cotații de curs de schimb euro/leu le găsim la CEC Bank și Exim Banca Românească, rezultă din comparația ratelor de curs valutar practicate de cele mai mari... detalii
Cardurile Mastercard emise de BRD nu au funcționat la ATM-urile altor bănci și la plățile în magazine, pe parcursul zilei de 11 aprilie 2025. Iar tranzactiile refuzate au fost dublate... detalii