Banca Comercială Română (BCR) acordă o finanțare de 47 milioane de euro pentru construcția parcului eolian de la Gura Văii (CEE Onești), din județul Bacău, care va avea o capacitate instalată de 49,8 MW, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă:
Proiectul este dezvoltat de Borzești Wind SRL, companie deținută integral de Electrocentrale Borzești, un joint venture OMV Petrom și grupul Renovatio, doi dintre cei mai importanți investitori în sectorul energetic din România.
CEE Onești este primul proiect eolian al companiei, care pregătește un portofoliu de peste 1 GW de noi proiecte de energie regenerabilă, cu orizont de finalizare 2030.
BCR acționează în calitate de partener bancar unic al parcului de la Gura Văii (CEE Onești), cu o expunere totală de până la 61,6 milioane de euro. Pachetul de finanțare include un credit la termen, o facilitate TVA și o facilitate DSRF. Finanțarea acoperă etapele de dezvoltare, construcție și operare ale parcului eolian, având o durată de 15 ani.
„Suntem alături de Electrocentrale Borzești la primul proiect eolian dintr-un portofoliu de peste 1 GW, pentru că investițiile în energie regenerabilă au nevoie de expertiză și structuri de finanțare robuste. BCR este principalul partener bancar pentru proiectele din sectorul energetic și vom continua să sprijinim investițiile în noi capacități de producție, rețele de distribuție și soluții de stocare. Aceasta este condiția de bază a fiabilității pentru consumatorii din România, dar și a autonomiei în dezvoltarea noilor tehnologii, de la centre de date la electrificarea industriei”.

Manuela Trisnevschi, Head of Energy and Utilities, BCR:
„Electrocentrale Borzești își propune să contribuie la tranziția energetică printr-un portofoliu larg de proiecte care să poziționeze compania într-un jucător important pe piața energetică din România. Pe lângă celelalte dimensiuni importante ale unei asemenea dezvoltări, soluțiile de finanțare reprezintă un punct major care asigură implementarea cu succes a investițiilor. Parteneriatul cu BCR pentru construcția CEE Onești consolidează execuția proiectului în termenii asumați prin decizia de investiție.”
Ionuț Cristian Ciubotaru, CEO, Electrocentrale Borzești:
„Electrocentrale Borzești își propune să contribuie la tranziția energetică printr-un portofoliu larg de proiecte care să poziționeze compania într-un jucător important pe piața energetică din România. Pe lângă celelalte dimensiuni importante ale unei asemenea dezvoltări, soluțiile de finanțare reprezintă un punct major care asigură implementarea cu succes a investițiilor. Parteneriatul cu BCR pentru construcția CEE Onești consolidează execuția proiectului în termenii asumați prin decizia de investiție.”
Producția anuală netă de energie verde a parcului eolian de la Gura Văii (CEE Onești) este estimată la aproximativ 110 GWh, echivalentul consumului anual a unui oraș de dimensiunea Buzăului. O parte din energia produsă va fi vândută printr-un contract de achiziție pe termen lung (PPA), încheiat pe 10 ani cu Renovatio Trading.
Electrocentrale Borzești dezvoltă un portofoliu diversificat de proiecte de energie regenerabilă de peste 1 GW, format din aproximativ 950 MW de proiecte eoliene și 70 MW de proiecte solare și capacități de stocare, cu o valoare estimată la peste 1,3 miliarde de euro. Portofoliul este susținut de mecanisme de venituri predictibile, precum contracte de achiziție a energiei (PPA), contracte pentru diferență (CfD) și alte contracte de vânzare pe termen lung.
În 2025, BCR a acordat finanțări de peste 800 de milioane de euro sectorului energetic din România, prin structuri bilaterale sau sindicalizate, pentru proiecte ce însumează peste 1.150 MW putere instalată. Peste 300 de milioane de euro au mers către proiecte noi de energie regenerabilă, BCR fiind principalul partener bancar pe tot ce înseamnă investiții în capacități de producție, rețele de distribuție și soluții de stocare.
Nu există comentarii pentru această știre.
ING Bank România anunță lansarea SAFEbutton, o nouă funcționalitate disponibilă în aplicația Home'Bank, care le permite clienților să blocheze imediat accesul la cont, atunci când suspectează că au devenit victimele... detalii
Banca Transilvania și Endeavor România lansează un parteneriat strategic prin care conectează antreprenorii la piețe internaționale și la comunități de business românești din Europa și Statele Unite ale Americii, pentru... detalii
În prima jumătate a anului, ING a atras încă 120.000 de clienți noi, dintre care aproximativ 43% au ales banca prin programul de recomandări Bring a Friend, numărul total al... detalii
Grupul BRD a înregistrat un profit net de 784 milioane RON în S1 2026, în creștere cu 2,5% față de nivelul de 764 milioane RON înregistrat în S1 2025, conform... detalii
Parc eolian în Gura Văii, Bacău, finanțat de BCR
Românii preferă vacanța la mare în România
Zi suplimentară de concediu pentru angajații Provident care-și cresc singuri copiii
Ce litigii are BRD cu Protecția Consumatorilor (ANPC)
Blocul Prima Solis, finanțat de Banca Transilvania
Cu Round up din BT Pay primești dobândă de 3% în contul de economii
Povara ratelor la credite determină mai mulți români să ceară ajutorul CSALB
BT România ETF a generat un profit de peste 20%
ING selectează ONG-urile pentru donații prin aplicația Home Bank
Plățile Ropay pe site-ul Dedeman, mai avantajoase decât cu cardul