Membrii Comisiei Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor au reuşit ieri să dezbată mai puţin de un sfert dintre amendamentele aduse Ordonanţei 50/2010. Blocat de mai bine de o lună, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei creditelor a suferit, ieri, mici modificări de formă. Dezbaterile continuă astăzi.rnrnDezbaterile purtate ieri pe Ordonanţa creditelor în Comisia Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor au vizat aspecte de formă, şi nu de fond. rnrnBancherii, clienţii nemulţumiţi şi grupurile parlamentare s-au contrazis pe formularea definiţiilor şi pe tipul de font şi mărimea acestuia în redactarea informaţiilor prezentate consumatorului. Şedinţa Comisiei s-a sfârşit aseară şi va continua astăzi, înainte ca dezbaterea să ajungă la amendamentele ce vizează probleme de fond, cum sunt cele referitoare la comisioane şi dobânzi. Pentru a ajunge lege, Ordonanţa 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori trebuie să treacă de Comisia de Buget-Finanţe, să fie dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor, să fie promulgată de preşedintele Traian Băsescu şi publicată în Monitorul Oficial.
Nu există comentarii pentru această știre.
Decizia Consiliului Concurenței de a amenda băncile se bazează pe o "înțelegere neancorată în realitate a mecanismelor specifice pieței monetare și astfel nu reflectă rolul cadrului reglementat și al supravegherii... detalii
Investigația Consiliului Concurenței privind ROBOR "nu a relevat nicio dovadă privind existența unei înțelegeri între bănci pentru stabilirea cotațiilor ROBOR". "Singurul aspect indicat vizează transparența acestor cotații, acesta fiind un... detalii
CEC Bank ia act cu profundă îngrijorare și este în dezacord total față de decizia Consiliului Concurenței de a sancționa cele 10 bănci din România care participă la procesul de... detalii
Consiliul Concurenței a anunțat într-un comunicat că a amendat 10 bănci cu 3,73 miliarde lei pentru "coordonarea comportamentului în funcție de cotațiile concurenților în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR". Valoarea... detalii
CEC Bank deschide agenții digitale
Pacienții Enayati Hospital București pot face credite online la BT Direct
În premieră istorică, angajații unei bănci, BRD, au ieșit în stradă la protest
Asigurările de locuințe nu acoperă riscuri generate de război
Băncile sunt închise luni, 1 iunie
Credite Noua Casă cu dobândă redusă la CEC Bank
Banca Transilvania a deschis patru Mortgage Centers în București și Cluj-Napoca
CEC Bank finanțează Cooperativa Agricolă Romsuin Transilvania
Banca Transilvania finanțează Antibiotice Iași
Banca Transilvania a crescut și în primul trimestru din 2026, în ciuda contextului economic