OUG 50 a fost aprobata de Camera Deputatilor

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2010-12-23 17:38 Ultima actualizare: 2010-12-23 17:38

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, joi, proiectul de lege privind ordonanţa creditelor populaţiei, cu modificările cuprinse în raportul suplimentar elaborat miercuri de Comisia de Buget, Finanţe şi Bănci. rnrnComisia de Buget-Finanţe a elaborat, miercuri, un raport suplimentar la OUG 50, stabilind că Ordonanţa nu se aplică contractelor în derulare, cu excepţia comisioanelor de rambursare anticipată, care rămân zero, că refinanţarea se negociază şi că CAR-urile nu intră sub incidenţa actului.rnrnVicepreşedintele Comisiei de Buget-Finanţe, deputatul PDL Adrian Niţu, cel care a condus lucrările comisiei în absenţa deputaţilor din opoziţie, a declarat ca în raport a fost modificată prevederea referitoare la obligativitatea băncii de a refinanţa, fără costuri, creditele, stabilindu-se ca banca să poată refinanţa un credit, în urma analizei clientului, negociind posibilităţile de refinanţare.rnrnÎntrebat ce stabileşte raportul suplimentar referitor la actele adiţionale, Niţu a spus că s-a decis ca toate contractele care au fost semnate să rămână în vigoare, iar cele care au fost intrate în vigoare conform legii să rămână în vigoare, cu excepţia dată de situaţia în care sunt atacate fie de client, fie de bancă, caz în care urmează să se renegocieze contractul.rn

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

BNR cere clarificări de la Consiliul Concurenței privind cazul ROBOR

Pentru corecta informare a opiniei publice, BNR consideră că este necesară clarificarea în continuare de către Consiliul Concurenței a mai multor aspecte privind amenda aplicată băncilor în cazul ROBOR. Comunicatul... detalii

Băncile au încercat să oprească investigația Consiliului Concurenței privind ROBOR

Două bănci au încercat să oprească în justiție investigația Consiliului Concurenței privind ROBOR, anunță instituția într-un comunicat: "Consiliul Concurenței a câștigat procesele intentate de două bănci implicate în investigația privind... detalii

Consiliul Concurenței nu înțelege mecanismele pieței monetare, acuză Exim Banca Românească

Decizia Consiliului Concurenței de a amenda băncile se bazează pe o "înțelegere neancorată în realitate a  mecanismelor specifice pieței monetare și astfel  nu reflectă rolul cadrului reglementat și al supravegherii... detalii

Investigația privind ROBOR nu are nicio dovadă privind înțelegeri între bănci, spune Raiffeisen

Investigația Consiliului Concurenței privind ROBOR "nu a relevat nicio dovadă privind existența unei înțelegeri între bănci pentru stabilirea cotațiilor ROBOR". "Singurul aspect indicat vizează transparența acestor cotații, acesta fiind un... detalii