Riscurile la care este expusă România în cazul unor eventuale restricţii economice în contextul tensiunilor din Ucraina ‘par gestionabile’, având în vedere exporturile limitate către Rusia şi Ucraina, dependenţa redusă de gazele ruseşti şi lipsa legăturilor directe dintre sistemele financiare, reiese din prezentarea susţinută de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, la întâlnirea grupului Ambasadorilor ţărilor asiatice, postată pe site-ul BNR.
“Eventuale restricţii economice sau perturbarea schimburilor comerciale ar putea afecta exporturile României sau aprovizionarea cu gaze, însă riscurile generate de tensiunile Rusia-Ucraina în ceea ce priveşte România par gestionabile. Exporturile către Rusia şi Ucraina echivalează cu numai 4,7% din totalul exporturilor României, iar o reducere a acestora cu 10% – presupunând ca nu sunt compensate de creşteri în alte regiuni – ar tăia 0,16 puncte procentuale din creşterea economică a României”, susţine guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, citat de Agerpres.
Şeful băncii centrale a vorbit despre riscurile economice la adresa României ca urmare a tensiunilor din Ucraina, despre sistemul bancar şi aşteptările pentru 2014.
În privinţa consumului de gaze, România acoperă din producţia internă, în medie, 80% din necesar, în timp ce gazele naturale importate provin exclusiv din Rusia. ‘Anul trecut, doar 15% din gazul consumat a fost de import, România ocupând astfel locul al treilea în topul ţărilor UE cu cea mai redusă dependenţă de importuri de energie. O sistare completă a importului de gaze nu ar avea efecte tangibile până în perioada noiembrie – decembrie’, susţine guvernatorul BNR.
Pe de altă parte, investitorii ruşi au o prezenţă semnificativă în România, fie direct, fie prin holdinguri înregistrate în alte state UE, însă niciuna dintre companiile cu acţionariat rus nu are “importanţă sistemică’, notează guvernatorul, referindu-se la industria siderurgică (grupul rus TMK), metalurgia (Alro Slatina şi Alor Oradea) sau sectorul rafinării (LukOil).
Sectorul bancar românesc nu are legături directe cu Rusia şi Ucraina. ‘Băncile din România nu au acţionari ruşi sau ucraineni, iar expunerile băncilor româneşti pe entităţi din cele două ţări sunt “neglijabile”, notează şeful BNR. ‘Singurele vulnerabilităţi ale sistemului bancar din România la criza din ţara vecină se referă la potenţiale efecte de “revărsare”, având în vedere expunerea băncilor din Austria şi Franţa pe Rusia şi Ucraina. Însă solvabilitatea şi lichiditatea confortabilă din sistemul bancar românesc ar trebui să acopere astfel de riscuri, dacă ele se vor materializa’, se arată în prezentarea guvernatorului.
În plus, până în prezent, impactul tensiunilor din regiune asupra pieţei de capital şi pieţei valutare a fost moderat şi nu a avut efecte de durată, subliniază Mugur Isărescu.
Nu există comentarii pentru această știre.
La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii
ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare. Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii
Raportul Consiliului Concurenței privind amendarea băncilor pentru manipularea ROBOR prevede interzicerea băncilor de a mai calcula ROBOR și dobânzile la titlurile de stat în actuala formă, precum și modificarea regulilor... detalii
Consiliul Concurenței a permis băncilor accesul la minuta ședinței de deliberare din cadrul investigației ROBOR, aceasta fiind doar una din numeroasele etape care urmează să fie parcurse în cadrul procedurii,... detalii
Șeful Băncii Transilvania contestă amenda Consiliului Concurenței privind ROBOR: am acționat corect și legal
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb - de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru
Revolut ne momește cu 0 comisioane pentru investiții. Este aceasta o practică neloială prin informații înșelătoare? ANPC, ASF și Consiliul Concurenței spun că nu e treaba lor
Trei abuzuri ale IFN-urilor
Executarea silită pentru neplata unui credit poate începe doar după 6 luni de restanțe
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluție bancară pentru drumul României către zona euro
Dobânda „lejeră” de 5,55% la creditele Raiffeisen poate ajunge la 18%
BRD, singura dintre băncile importante care nu permite transferuri Ropay gratuite cu numărul de telefon
Băncile își exprimă convingerea că nu vor fi amendate de Consiliul Concurenței privind ROBOR
Roborul, greu de înțeles, educația financiară, greu de scris