Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, reproseaza mediului academic, asa cum a facut-o si anul trecut, cu ocazia disputelor privind Codul Fiscal, ca nu s-a opus nici legii privind darea in plata, cu toate ca aceasta contravine flagrant principiilor economiei de piata.
“În anul care a trecut au existat cel puţin două subiecte fierbinți – codul fiscal şi legea dării în plată – asupra cărora ar fi fost oportun să se pronunţe mai mulţi reprezentanţi ai mediului academic. Dacă voci credibile din aceste medii s-ar fi făcut auzite, poate că unele măsuri sau acte normative care pun în pericol durabilitatea creșterii economice sau contravin flagrant principiilor economiei de piață ar fi fost reevaluate”, a spus guvernatorul, intr-o prelegere sustinuta la SNSPA.
“Aș vrea să cred că s-a învățat o lecție din ceea ce s-a întâmplat în 2015 și în prima parte a anului 2016 și că dezbaterea publică va decurge altfel de acum înainte. M-aș bucura mult ca populației să i se explice, într-o manieră lucidă și accesibilă, beneficiile şi costurile reale ale unor decizii de politică economică. Cuvântul comunităţii academice ar trebui să se facă auzit pentru a fi luat în calcul la formularea sau reformularea măsurilor cu impact major în plan economic și financiar. Discutarea oportunității acestora cu competență, calm și responsabilitate, ar evita multe derapaje populiste și ar face ca drumul economiei să fie mai lin…”, a adaugat Mugur Isarescu.
Convergenta cu zona euro poate uni natiunea
Guvernatorul a tratat mai multe teme economice in discursul sau, printre care si cea a convergentei cu zona euro, care ar trebui sa devina un proiect de tara.
“Din aceasta perspectivă, a nevoii de dialog onest si constructiv între cei care dețin expertiză relevantă şi autoritate profesională, îndrăznesc să spun că percep tema convergenţei drept una care poate uni naţiunea. Se poate contura – cred eu – chiar un proiect de ţară pentru încă o generaţie. Este dezirabil să clădim pe fundaţiile care s-au ridicat deja şi să înţelegem că procesul de convergență este un efort colectiv care are multe dimenisuni ce se susțin reciproc. Niciuna dintre acestea nu trebuie neglijată. De pildă, pentru a converge, avem nevoie în egală măsură de fonduri europene și de reguli europene – și este greu să progresăm dacă nu absorbim masiv aceste fonduri și nu respectăm aceste reguli… Dar dacă ne dorim cu adevărat ca procesul de convergență al economiei românești să fie o poveste de succes, vom reuși să promovăm politici economice coerente și consecvente în toate domeniile care contează pentru derularea acestui efort complex.”
Nu există comentarii pentru această știre.
Bogdan Neacsu, președinte la Asociația Română a Băncilor și Sergiu Manea, președinte la Federația Patronală a Serviciilor Financiare din România, au transmis o scrisoare deschisă privind cazul ROBOR: Scrisoare deschisă din partea sectorului financiar-bancar din România Stimați reprezentanți ai autorităților publice din România, Stimați lideri de opinie, Am luat act, cu indignare profundă față de un abuz inexplicabil, de comunicările Consiliului Concurenței privind adoptarea unei decizii referitoare la o presupusă manipulare a ROBOR de către participanții la piață. Transmitem pe această cale faptul că sectorul financiar-bancar din România respinge ferm acuzațiile privind presupusa manipulare a ROBOR și avertizează că aceste comunicări ale Consiliului Concurenței cu privire la adoptarea unei decizii de sancționare a participanților la piață - cu atât mai mult cu cât lipsește orice argumentare a faptelor săvârșite sau a normelor legale încălcate -... detalii
Stabilitatea pe termen lung a unei economii nu depinde doar de volumul brut al datoriei publice, ci mai ales de dinamica subtilă a diferențialului „r-g”, reprezentând diferența dintre costul real... detalii
La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii
ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare. Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii
Consiliul Concurenței vrea să interzică băncilor calculul ROBOR și dobânzilor la titlurile de stat în actuala formă
Decizia Consiliului Concurenței în cazul ROBOR nu are nicio fundamentare, acuză Banca Transilvania
Șeful Băncii Transilvania contestă amenda Consiliului Concurenței privind ROBOR: am acționat corect și legal
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb - de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru
Revolut ne momește cu 0 comisioane pentru investiții. Este aceasta o practică neloială prin informații înșelătoare? ANPC, ASF și Consiliul Concurenței spun că nu e treaba lor
Trei abuzuri ale IFN-urilor
Executarea silită pentru neplata unui credit poate începe doar după 6 luni de restanțe
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluție bancară pentru drumul României către zona euro
Dobânda „lejeră” de 5,55% la creditele Raiffeisen poate ajunge la 18%
BRD, singura dintre băncile importante care nu permite transferuri Ropay gratuite cu numărul de telefon