Mugur Isarescu, guvernatorul BNR - Discurs la forumul Viitorul modelelor de business bancar. Adaptarea la schimbare

Discurs la forumul Viitorul modelelor de business bancar. Adaptarea la schimbare

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

Doamnelor şi domnilor,

Vă urez bun venit la Banca Naţională a României. Seria de evenimente dedicate aniversării a 135 de ani de la ȋnfiinţarea instituţiei noastre include şi această conferinţă consacrată transformărilor pe care le parcurge sistemul bancar în perioada postcriză, nu numai în România, dar şi pe plan internaţional. Mi se pare o foarte bună ocazie ca reprezentanţii sectorului bancar şi ai mediului academic să dezbată nu numai tendinţele de evoluţie ale modelului de afaceri al băncilor, ci şi să prezinte încă o dată chestiuni de bază ce ţin de activitatea bancară, dat fiind faptul că în spaţiul public circulă adesea opinii care ignoră mecanismele de bază ale funcţionării unei bănci, dar care dobândesc o forţă de tracţiune neaşteptat de mare în societate, în condiţiile unui nivel insuficient de educaţie financiară. – Parafrazând legea lui Gresham, ideile proaste alungă ideile bune.

Revenind la elementele de bază ale activităţii bancare, cred că merită reamintit, de pildă, faptul că banii acordaţi de bănci sub formă de împrumut sunt, de fapt, banii deponenţilor, care îi aşteaptă înapoi, cu dobândă. Prin urmare, băncile urmăresc să facă plasamente care să le asigure un flux de venituri care să le permită restituirea şi remunerarea depozitelor, şi nu acumularea de proprietăţi imobiliare depuse ca garanţie de debitori. Băncile nu sunt nici dezvoltatori, nici agenţii imobiliare, nici instituţii de binefacere. Soluţii de tipul „credit după nevoi, rambursări după disponibilităţi” dezechilibrează flagrant balanţa intereselor părţilor implicate – nu doar între debitori şi deponenţi, ci şi între debitorii actuali şi cei viitori. Este subminată astfel viabilitatea activităţii bancare în sine, generozitatea manifestată pentru rezolvarea unor probleme de stoc afectând sever volumul şi condiţiile de acordare a creditelor viitoare. Cine va mai acorda credite imobiliare dacă „rambursarea” acestora se va face ȋn clădiri?

Sistemul bancar românesc, ca de altfel sistemele bancare din întreaga lume, a fost nevoit să se treacă printr-o serie de transformări pentru a face faţă realităţii postcriză. Pentru că la sfârşitul săptămânii trecute am vorbit despre tendinţele de evoluţie ale creditării în România, identificând trei (creşterea moderată a creditului, deplasarea accentului dinspre volumul spre calitatea creditelor alocate şi creşterea importanţei finanţării locale), nu voi insista asupra acestui subiect. Aş menţiona doar că această din urmă tendinţă, cu particularităţile de rigoare ce ţin de prezenţa masivă a capitalului străin în sistemul nostru bancar, se înscrie într-una identificată într-un studiu BIS la nivel european şi anume, revenirea a circa 40 la sută dintre băncile care la începutul crizei aveau modele de afaceri de tip wholesale funding ori trading la modelul clasic de afaceri, cu finanţare bazată pe depozite.

Nu mai intru în detalii pe această temă. Mărturisesc că sunt mai degrabă interesat să aflu cum văd reprezentanţii industriei bancare transformările pe care noile reglementări le impun la nivelul modelului de afaceri, care ar fi în viziunea lor modelul bancar al viitorului, ce produse şi servicii pot asigura, în noul context, o creştere a veniturilor, cum schimbă tehnologiile noi activitatea bancară şi pe bancheri.

Nu doar băncile comerciale au trebuit să se adapteze unei lumi noi după declanşarea crizei. Provocările la adresa activităţii băncilor centrale sunt cel puţin la fel de mari, multe dintre acestea fiind nevoite să navigheze în apele neexplorate ale măsurilor neconvenţionale, şi mă refer aici la programele de relaxare cantitativă şi la ratele negative ale dobânzilor. Din fericire, România nu se află într-o astfel de situaţie, atât dobânzile nominale, cât şi cele reale fiind în continuare pozitive, ceea ce este marca unei funcţionări „normale” a economiei. Dacă unii deponenţi sunt nemulţumiţi de scăderea veniturilor pe care le aduc depozitele bancare, cred că ar trebui îndemnaţi să se uite nu la dobânda nominală, ci la cea reală. E drept că în 2009-2012 ratele nominale ale dobânzilor se învârteau între 6-9 la sută, dar câştigurile mai mari erau o iluzie atât timp cât rata inflaţiei se plasa în apropierea aceloraşi valori. Acum, ratele nominale ale dobânzilor oscilează în jurul a 1,5-3 la sută, într-un context în care rata inflaţiei a coborât sub 1 la sută şi tinde să fie negativă câteva trimestre. Câştigul real se menţine şi ar putea fi chiar mai mare comparativ cu anii anteriori. Cred, totuşi, că politica de dobânzi a băncilor, dar nu numai aceasta, ci şi cea de comisioane ar trebui să evite descurajarea economisirii interne. Nu este un îndemn pe care îl adresăm doar altora: la rândul său, BNR este preocupată de reducerea comisioanelor în zonele în care poate interveni direct, şi anume cele din sistemul plăţilor de mare valoare (ReGIS) şi din sistemul de depozitare şi decontare a instrumentelor financiare (SaFIR).

Spuneam mai devreme că nu numai băncile comerciale, ci şi banca centrală trebuie să se adapteze noului context postcriză. De pildă, în anii de început ai crizei, circumstanţele de pe piaţa financiară reclamau rezerve valutare relativ înalte pentru a oferi confort investitorilor, într-o perioadă în care aversiunea faţă de risc se plasa la cote ridicate, iar datoria externă a României evolua pe o traiectorie ascendentă (până la 100,9 mld. euro la finele anului 2012). Acum însă, un anunţ cu privire la un nivel în scădere al rezervelor valutare nu ar trebui să stârnească îngrijorare, în condiţiile în care pasivele externe ale României au coborât la 92,9 mld. euro în martie 2015, iar indicatorii de adecvare – calculaţi prin raportare la importuri prospective, datoria pe termen scurt la scadenţă reziduală sau masa monetară – se menţin deasupra pragurilor stabilite în literatura de specialitate. În plus, această evoluţie este însoţită de tendinţa de creştere a rezervelor internaţionale nete sau ceea ce am putea numi rezervele proprii (eliminând, de exemplu, rezervele minime obligatorii în valută ale băncilor comerciale şi împrumutul de la FMI). De asemenea, nu ar trebui pierdut din vedere nici faptul că reducerea continuă a randamentelor din ultimii ani a crescut costurile pecuniare şi de oportunitate ataşate menţinerii unui nivel ridicat al rezervelor internaţionale.

Fiind la o conferinţă în care vorbim despre modele de afaceri şi despre indicatori economico-financiari, noi, profesioniştii din acest domeniu ar trebui să facem un efort mai mare pentru a obişnui publicul cu indicatori pe bază netă: rata reală a dobânzii (respectiv diferenţa dintre rata nominală şi inflaţie), rezervele internaţionale nete (obţinute prin eliminarea din indicatorul brut a unor pasive ale băncii centrale de tipul rezervelor minime obligatorii în valută ale băncilor comerciale şi al împrumutului de la FMI) şi, nu în ultimul rând, datoria publică netă (calculată prin ajustarea nivelului brut cu stocul-tampon de lichidităţi din contul Trezoreriei statului). Preocuparea manifestată în ultimele zile cu privire la creşterea datoriei publice brute ar trebui să aibă în vedere faptul că a avut loc concomitent cu creşterea în ultimii trei ani a rezervelor de lichiditate, care oferă statului protecţie în eventualitatea reizbucnirii turbulenţelor pe pieţele financiare internaţionale (de exemplu, în contextul situaţiei din Grecia). Un asemenea efort de „popularizare” a indicatorilor pe bază netă ar permite o mai bună înţelegere a anumitor evoluţii din economie, fiind de folos deopotrivă analiştilor şi investitorilor străini.

Închei această scurtă alocuţiune exprimându-mi speranţa că dezbaterile de astăzi vor oferi muniţie atât practicienilor, cât şi teoreticienilor. În dubla mea calitate de guvernator al BNR şi de cercetător m-aş bucura atât ca bancherii să găsească elemente care să îi conducă la construirea unei strategii de afaceri profitabile nu numai pentru ei, dar şi pentru clienţii lor, cât şi ca reprezentanţii mediului academic să identifice noi linii de cercetare.

26 mai 2015

Eveniment organizat de Asociația Generală a Economiștilor din România, Academia de Studii Economice din București, Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale