Majorarea TVA a urcat inflația anuală la 9,85%

Autor:

Dan Palangean
Publicat la: 2025-09-12 11:05 Ultima actualizare: 2025-09-12 11:05

Inflația anuală a crescut în august 2025 până la 9,85%, cu peste patru puncte procentuale peste cea consemnată la mijlocul anului, după ce se situase la circa 5% între ianuarie și aprilie. Prețurile au fost mai mari față de luna precedentă cu 2,10%.

Puterea de cumpărare a fost făcută groggy după un un-doi constituit din liberalizarea curentului electric la 1 iulie și majorarea TVA la 1 august. Dacă nu s-ar fi ieftinit semnificativ legumele și fructele, pragul de 10% ar fi fost atins. 

Inflaţia MEDIE anuală (ultimele 12 luni față de cele 12 luni anterioare) a crescut doar până la 5,7% mult sub nivelul celei anuale consemnate pentru moment. Pe metodologia europeană IAPC, inflația lunară a fost aproape identică(+2,09% în august 2025) dar valoarea anuală s-a situat la „doar” 8,5% iar cea medie anuală a ajuns la 5,6%, ușor sub cea pe metodologie locală.

Prețurile produselor alimentare au crescut sub nivelul general din august (+1,63% față de +2,10%). Legumele s-au ieftinit cu -3,43%, sub efectul favorabil al cartofului (-5,67% și -9,36% față de aceeași lună a anului trecut) iar fructele cu -2,01%. Împreună, aceste produse cu prețuri volatile (atenție în lunile următoare !) ne-au ferit de trecerea pragului psihologic de 10% .

Produse precum uleiul comestibil, carnea de porcine (ambele cu +1,28%) sau untul (+1,19%) s-ar fi ieftinit dacă nu se majora TVA (+1,28%). Făina a costat, chiar și așa, mai puțin (-0,64%) deși, paradoxal, pâinea și produsele de franzelărie s-au scumpit cu +3,36%. De reținut și majorările de la băuturile alcoolice (+3,33%, cu țuica la +3,80% și berea la +3,53%). 

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 2,10%, exact nivelul general. S-au majorat prețurile cu 3,33% la combustibili și cu 2,85% la tutun, țigări, cu efect important pe IPC. Dacă produse precum îmbrăcămintea (+0,88%) sau încălțămintea (+0,48%) au înregistrat creșteri minore în context, detergenții (+3,11%), articolele medicale (2,44%) și articolele chimice (+2,38%), multe din import, au tras în sus IPC.

Pe segmentul de servicii, indicele a înregistrat creșterea maximă (+2,87%), după o majorare cu +5,62% la igienă și cosmetică (+19,27% față de august 2024 !), +4,19% la restaurante și cafenele, +3,98% la transport urban, +3,34% la îngrijire medicală, +3,25% la reparații auto și valori chiar mai mari la servicii cu pondere mică în coș (+11,02% la transport aerian, +5,85% la confecționat și reparat îmbrăcăminte și încălțăminte și +4,49% la plata cazării).

Din păcate, indicatorul CORE 2 ajustat (important pentru politica monetară) a crescut abrupt până la +2,31%, valoare cu mult peste valorile din ultimele luni. În pofida nivelului conjunctural majorat al inflației, dobânda de politică monetară  a fost menținută la 6,5%, în așteptarea creșterii spre acest nivel a mediei anuale a IPC.

Reamintim că valoarea de referință estimată de BNR pentru finalul T3 2025 a fost majorată până la 9,2%, ceea ce apare acum ca puțin probabil deoarece efectul de bază nu ajută la o diminuare a IPC (+0,33% în septembrie 2024). Nici perspectiva pentru finalul anului în curs nu apare fezabilă (8,8% în loc de 4,6% în estimarea anterioară), valorile lunare ce vor trebui înlocuite cu altele mai performante având în T4 o medie de 0,44%.

Vom asista la o diminuare importantă a puseului inflaționist de-abia după mijlocul anului viitor (atunci valoarea estimată curent de BNR este de 7,9%, adică similară cu cea din iulie 2025), când efectul de bază va deveni favorabil, după care ar urma reversarea efectului punctual important al scumpirii curentului electric. 

Ulterior, s-ar adăuga și epuizarea statistică a impactului măsurilor de creștere a TVA, care au intrat în vigoare la 1 august 2025, de unde o posibilă reintrare în intervalul țintă de 2,5% +/- 1pp în T3 2026 și o diminuare până la 3% la finele anului viitor, chiar sub nivelul de 3,4% avut în vedere anterior. O eventuală nouă majorare a taxei pe valoarea adăugată ar schimba considerabil prognoza. 

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Stiri economice

Cum se pot cumpăra titluri de stat Tezaur

Titlurile de stat Tezaur se pot cumpăra în perioada 6 aprilie - 8 mai 2026 prin platforma online Ghișeul.ro și prin portalul SPV, conform informațiilor publicate de Ministerul Finanțelor (vezi detalii în anunțul de mai jos). În perioada 6 aprilie 2026 – 8 mai 2026, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,50%, 7,00% și, respectiv 7,50%, anunță Ministerul Finanțelor într-un comunicat, în care adaugă: Veniturile obținute sunt neimpozabile. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu și sunt emise în formã dematerializatã. Programul TEZAUR se bucurã de un interes ridicat din partea populației: doar în primul trimestru al anului 2026, subscrierile au depãșit 7,75 miliarde lei (7.750.234.269 lei), o sumã considerabilã care reflectã încrederea românilor în acest instrument de economisire. Când... detalii

Creșterea economică, estimată la 0,25% în 2026 și 2,5% în următorii doi ani

Agenția de rating S&P Global Ratings a reconfirmat, în data de 3 aprilie 2026, ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la nivelul BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt, menținând totodatã perspectiva negativã, anumță Ministerul Finanțelor într-un comunicat, în care adaugă: Decizia reconfirmã încadrarea României în categoria recomandatã investițiilor și reflectã, potrivit agenției, continuarea eforturilor autoritãților de consolidare fiscalã, în contextul unor provocãri economice interne și externe. „Reconfirmarea ratingului suveran al României evidențiazã încrederea agențiilor internaționale în capacitatea autoritãților de a continua consolidarea fiscalã și de a menține stabilitatea macroeconomicã. Prioritatea noastrã rãmâne reducerea sustenabilã a deficitului bugetar, continuarea reformelor structurale și valorificarea investițiilor finanțate din fonduri europene, pentru a consolida încrederea investitorilor și a susține creșterea economicã pe termen mediu", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor. Conform evaluãrii agenției, deficitul bugetar este estimat... detalii

Fondurile europene și PNRR, prioritatea bugetului public

Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost publicată în Monitorul Oficial vineri, 27 martie a.c. și a devenit cadrul legal aplicabil pentru gestionarea finanțelor publice, conform unui comunicat al Ministerului Finanțelor, în care se adaugă: Într-un context global volatil și un cadru economic complex, marcat de incertitudini externe și presiuni interne, adoptarea acestui buget demonstrează că România își respectă angajamentele și țintește, cu precauție, consolidarea fiscală și stabilitatea economică. Astfel, bugetul aprobat pentru 2026, fundamentat pe venituri de 390.606,8 milioane lei și cheltuieli de 713.207,7 milioane lei (credite de angajament), respectiv 526.291,3 milioane lei (credite bugetare), cu un deficit de 135.684,5 milioane lei, transmite un semnal clar de responsabilitate către mediul de afaceri și partenerilor externi. România rămâne un stat predictibil, garantând următoarele direcții strategice: Accelerarea absorbției fondurilor europene și PNRR  Pentru a... detalii

Atragerea fondurilor europene este prioritatea zero pentru Ministerul Finanțelor

Ministerul Finanțelor reafirmã cã atragerea fondurilor europene reprezintã prioritatea zero, conform unui comunicat de presă, în care se adaugă: Agenția de evaluare financiarã Moody's Ratings a finalizat revizuirea periodicã a profilului de credit al României, reconfirmând potențialul solid de creștere economicã pe termen mediu și capacitatea de reziliențã a țãrii în fața șocurilor externe. Concluziile analizei valideazã direcția mãsurilor de consolidare fiscalã demarate în 2025 și subliniazã importanța menținerii disciplinei bugetare pentru asigurarea unei traiectorii sustenabile a datoriei publice.  „Analiza Moody's confirmã faptul cã România deține o economie stabilã și un grad de dezvoltare care ne oferã o poziție competitivã în regiune. Evaluarea vine într-un moment important, înaintea adoptãrii bugetului de stat, care trebuie definitivat cât mai rapid într-o formã responsabilã și corectã, pentru asigurarea pe de o parte a disciplinei fiscale, iar pe de... detalii