Criza financiară internaţională a apărut pe fondul scăderii economisirii în SUA, a declarat, vineri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care îndeamnă românii să fie cumpătaţi şi să economisească în moneda naţională.rnrn”Să nu speraţi vreodată de la un guvernator, oricare ar fi acela, să vă sfătuiască să economisiţi în altceva decât în moneda naţională”, a spus Isărescu, la o lansare de carte la Academia Română, răspunzând unei întrebări privind modul în care trebuie să economisească românii.rnrnEl a arătat că în Statele Unite, toate categoriile, începând cu guvernul, populaţia şi în cele din urmă companiile au ajuns treptat debitori neţi.rnrn”Când o ţară nu economiseşte este greu să mai credem în capacitatea ei de a influenţa economia mondială. E greu să-mi imaginez prea curând un ministru de finanţe din Statele Unite care să spună precum cel din urmă cu 20 de ani: «dolarul este moneda noastră şi problema voastră»”, a mai spus Isărescu.rnrnGuvernatorul băncii centrale apreciază că şocul crizei financiare este destul de puternic pentru a schimba configuraţia lumii, dar este rezervat în ceea ce priveşte un verdict asupra capitalismului de tip anglo-saxon.rnrnTotuşi, Isărescu recunoaşte că există o anumită satisfacţie a Europei Continentale care pune accent pe sistemul bancar şi mai puţin pe finanţarea din pieţe de capital.rnrnEl a precizat de altfel că, în România, criza financiară s-a resimţit cel mai puternic pe piaţa de capital, unde “bursa de la Bucureşti s-a prăbuşit”.rnrnGuvernatorul BNR a mai explicat că supravegherea bancară pleacă de la regula potrivit căreia activitatea bancară este una probabilistică, având un grad mare de risc.rnrn”Chiar dacă toate riscurile sunt avute în calcul, sunt de acord cu afirmaţia că şi dacă toate riscurile sunt luate în calcul nu poţi de-a lungul unui secol să eviţi 2-3 crize bancare”, a mai spus Isărescu.rnrnRevenind la situaţia României, oficialul băncii centrale recunoaşte că pentru ţările mici există mai multe riscuri.rnrn”Ba sunt trase de urechi de profesori, respectiv agenţiile de rating, care eşuează în alte părţi şi îşi îndreaptă atenţia spre elevii nedisciplinaţi, ba intră între plăcile tectonice sau importă şocuri externe. Totuşi, noi avem mai multe premise să scăpăm de această criză”, a arătat Isărescu.rnrnEl a explicat că România are mai multe pârghii de corecţie, făcând comparaţia cu ţările care au regim de curs fix.rnrnTotuşi, Isărescu a reiterat că fără un mix adecvat de politici, România nu va putea avea o dezvoltare echilibrată pentru care ar mai fi nevoie de alte două premise, respectiv absorbţia bună a fondurilor europene şi flexibilitate mai mare a sistemului economic.rnrnOficialul BNR a mai reluat şi problema întăririi politicii monetare în perioade electorale pentru a compensa relaxări fiscale sau salariale, arătând că aceste corecţii au eficienţă doar pe termen scurt.rnrn”Politică monetară tare combinată cu o politică salarială relaxată poate fi ca un bumerang, pentru că ambele vor eroda competitivitatea economiei”, a mai arătat Isărescu.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Stabilitatea pe termen lung a unei economii nu depinde doar de volumul brut al datoriei publice, ci mai ales de dinamica subtilă a diferențialului „r-g”, reprezentând diferența dintre costul real... detalii
La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii
ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare. Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii
Raportul Consiliului Concurenței privind amendarea băncilor pentru manipularea ROBOR prevede interzicerea băncilor de a mai calcula ROBOR și dobânzile la titlurile de stat în actuala formă, precum și modificarea regulilor... detalii
Decizia Consiliului Concurenței în cazul ROBOR nu are nicio fundamentare, acuză Banca Transilvania
Șeful Băncii Transilvania contestă amenda Consiliului Concurenței privind ROBOR: am acționat corect și legal
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb - de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru
Revolut ne momește cu 0 comisioane pentru investiții. Este aceasta o practică neloială prin informații înșelătoare? ANPC, ASF și Consiliul Concurenței spun că nu e treaba lor
Trei abuzuri ale IFN-urilor
Executarea silită pentru neplata unui credit poate începe doar după 6 luni de restanțe
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluție bancară pentru drumul României către zona euro
Dobânda „lejeră” de 5,55% la creditele Raiffeisen poate ajunge la 18%
BRD, singura dintre băncile importante care nu permite transferuri Ropay gratuite cu numărul de telefon
Băncile își exprimă convingerea că nu vor fi amendate de Consiliul Concurenței privind ROBOR