Atunci cand facem o plata sau un transfer de bani din contul unei banci intr-un cont al unei banci diferite din Romania (transfer interbancar), trebuie sa stim ca existe ore limita de procesare a acestor operatiuni. Cu alte cuvinte, timpul necesar pentru intrarea banilor in contul celeilalte banci difera de momentul in care se efectueaza plata.
Asta pentru ca orice plata trebuie sa treaca printr-un sistem de procesare, in vederea decontarii sumelor din conturile bancilor, sistem operat de Transfond. Acesta deruleaza doar 3 sedinte zilnice de procesare (compensare) a platilor primite de la banci: la 10,30, 13,30 si 16,30.
In aceste conditii, termenul de procesare a unei plati interbancare nu este cunoscut cu precizie. Cu alte cuvinte, daca astazi, la ora 9, faci o plata interbancara, nu vei avea certitudinea ca banii vor intra, tot astazi, pana la finalul zilei, in contul destinatarului de la alta banca.
O singura certitudine exista, si anume termenul maxim pentru astfel de operatiuni, care este de doua zile, in jargonul bancar T+1, unde T este ziua efectuarii platii, adica astazi, iar 1 este urmatoarea zi, in care cu siguranta se va realiza respectiva plata.
Nu este exlus insa ca, in functie de programul procesatorului Transfond, dar si de cel al bancii, o plata interbancara sa se efectueze si in aceeasi zi.
Plata in regim de urgenta
Daca doriti ca plata sa se faca in regim de urgenta, exista aceasta posibilitate, in schimbul unui comision de urgenta, care de exemplu la Banca Transilvania este de 18 lei. Asta inseamna ca plata se va face in maxim 2 ore, in aceeasi zi. Cu o conditie, insa: sa fie initiata cel tarziu la ora 15, conform regulilor Bancii Transilvania, astfel incat sa poata intra in ultima sedinta de procesare a Transfond, de la 16,30.
Banca Transilvania a luat comisionul, dar nu a procesat transferul
Un client al bancii nu a stiut acest amanunt, astfel ca a initiat, dupa ora 15, o plata in regim de urgenta. Banca a acceptat operatiunea, cu toate ca stia ca nu o poate procesa decat a doua zi.
Fireste ca in aceste conditii clientul s-a revoltat, intrucat i-a fost luat degeaba respectivul comision pentru platile urgente.
Nu există comentarii pentru această știre.
Din aplicația Home Bank a ING Bank putem controla plățile cu cardul sau a tranzacțiilor online, o măsură preventivă pentru a nu pierde banii din cont dacă ni se fură... detalii
„Sătul să fii refuzat de bănci? Avem o soluție simplă, care te va ajuta să-ți împlinești visele. Apasă mai jos și solicită acum”, ne îndeamnă într-un videoclip pe Facebook un... detalii
Aplicația Home Bank a ING Bank poate detecta o tentativă de fraudă făcută prin telefon. De exemplu, atunci când un impostor spune că este un broker sau consultant de investiții... detalii
ING Bank a oferit câteva sfaturi pentru prevenirea fraudelor prin aplicația Whatsapp, în cadrul unui webinar la care au participat clienți ai băncii: Nu răspunde cererilor urgente de bani! Cererile... detalii
Dacă am plătit dublul sumei împrumutate la cardul Axi, se poate aplica Legea 243?
Cât costă și ce riscuri acoperă asigurarea de călătorie de la ING
Ai primit un mesaj de la bancă pentru actualizarea de urgență a datelor firmei? Verifică să nu fie fraudă!
Ce pot să fac dacă Axi Card îmi cere să plătesc de patru ori mai mult decât suma împrumutată?
Cum pot să refinanțez creditele, dacă am grad mare de îndatorare?
Cât este dobânda la AXI Card?
Este normal să plătesc o rată de 1.460 de lei timp de 2 ani pentru un credit IFN?
Cum pot încasa firmele plăți Ropay cu cod QR?
Ce fel de plăți și transferuri Ropay pot face din aplicația Home Bank?
Cum poți da acces la contul bancar altor persoane