Immoeast, unul dintre cei mai mari investitori de pe piaţa imobiliară românească, amână sau anulează 54 de proiecte în România, cu o valoare de piaţă estimată la 2,4 miliarde euro, reiese din raportul financiar trimestrial al fondului austriac.rnrnÎn raportul aferent perioadei 1 august – 31 octombrie 2008 se arată că portofoliul Immoeast în Româniacuprinde 80 de proprietăţi, cu o surpafaţă închiriabilă de peste 2 milioane de metri pătraţi şi o valoare estimată la puţin peste un miliard de euro.rnrnAstfel, numărul de proiecte a scăzut cu 54 faţă de cel publicat în raportul aferent perioadei mai-iulie, de la 134 la 80 de proprietăţi, însă în documentul postat joi pe site-ul grupului joi sunt excluse proiectele incluse în planuri de amânare sau anulare, menţionează compania austriacă.rnrn”Acest număr include active imobiliare, proiecte în construcţie şi inventarii imobiliare independente de anulări şi amânări planificate”, precizează Immoeast.rnrnLa finele lunii iulie, valoarea de piaţă a celor 134 de proiecte era estimată la 3,44 miliarde euro.rnrnÎn comunicatul de presă ataşat raportului financiar aferent trimestrului încheiat la 31 octombrie, Immoeast anunţă că a amânat 29 de proiecte şi a anulat complet alte 51, pe toate pieţele pe care este prezent.rnrnÎn acest context, ponderea portofoliului de pe piaţa românească în totalul activelor deţinute de grupul austriac a scăzut cu aproape opt puncte procentuale, de la 31,6% la 23,7%, în raportul aferent trimestrului al doilea din anul fiscal.rnrnImmoeast a înregistrat pierderi nete de 1,86 miliarde euro în perioada analizată, faţă de un câştig înainte de taxe de 299 milioane euro în intervalul corespunzător din 2007, din cauza efectelor crizei financiare globale şi turbulenţelor din pieţele de credit, care au generat o “criză masivă de lichiditate”.rnrn”Immoeast AG se confruntă, în prezent, cu cea mai dificilă fază din istoria sa (…) O parte semnificativă a problemelor actuale sunt rezultatul deciziilor luate în 2007 de conducere, care au acum efecte negative asupra lichidităţii”, se arată în raportul financiar al grupului.rnrnImmoeast a înlocuit, în timpul trimestrului al doilea de raportare, directorul financiar şi directorul general.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Pentru corecta informare a opiniei publice, BNR consideră că este necesară clarificarea în continuare de către Consiliul Concurenței a mai multor aspecte privind amenda aplicată băncilor în cazul ROBOR. Comunicatul... detalii
Două bănci au încercat să oprească în justiție investigația Consiliului Concurenței privind ROBOR, anunță instituția într-un comunicat: "Consiliul Concurenței a câștigat procesele intentate de două bănci implicate în investigația privind... detalii
Decizia Consiliului Concurenței de a amenda băncile se bazează pe o "înțelegere neancorată în realitate a mecanismelor specifice pieței monetare și astfel nu reflectă rolul cadrului reglementat și al supravegherii... detalii
Investigația Consiliului Concurenței privind ROBOR "nu a relevat nicio dovadă privind existența unei înțelegeri între bănci pentru stabilirea cotațiilor ROBOR". "Singurul aspect indicat vizează transparența acestor cotații, acesta fiind un... detalii
CEC Bank: respingem orice acuzație de manipulare a ratei ROBOR
Băncile au fost amendate de Consiliul Concurenței pentru "coordonarea comportamentului" în stabilirea ROBOR
CEC Bank deschide agenții digitale
Pacienții Enayati Hospital București pot face credite online la BT Direct
În premieră istorică, angajații unei bănci, BRD, au ieșit în stradă la protest
Asigurările de locuințe nu acoperă riscuri generate de război
Băncile sunt închise luni, 1 iunie
Credite Noua Casă cu dobândă redusă la CEC Bank
Banca Transilvania a deschis patru Mortgage Centers în București și Cluj-Napoca
CEC Bank finanțează Cooperativa Agricolă Romsuin Transilvania