Măsurile din strategia pentru IMM-uri pentru 2009-2013, aflată în discuţie de aproape doi ani, nu vor putea fi aplicate pentru că nu mai este timp pentru a fi bugetate, a declarat joi la seminarul MEDIAFAX Talks about SMEs, Ioan Hidegcuti, preşedintele Fondului Român pentru Contragarantare. rnrn”Este foarte târziu pentru această strategie, ea se referă la perioada 2009-2013, iar doi ani şi jumătate au trecut deja şi nici nu a fost aprobată. Ar trebui să o luăm de la capăt cu totul pentru că oricum nu mai este timp pentru a fi bugetate aceste măsuri. Măsurile, deşi bune, nu pot fi susţinute cu bani”, a spus Hidegcuti.rnrnStrategia este în discuţie de aproape doi ani şi are în vedere sprijinirea IMM-urilor, iar printre obiective se numără creşterea numărului de IMM-uri cu 10%, a numărului de salariaţi din sistem cu 10%, avansul investiţiilor cu 15%, a exportului cu 10%. De asemenea, productivitatea va creşte cu 5%, iar creşterea contribuţiei la valoarea adăugată cu 5%.rnrn”Dacă nu vom îndeplini obiectivele, voi fi prima care voi ieşi şi voi spune că strategia nu este bună. Dar vor fi îndeplinite pentru că toate instituţiile sunt la turaţie maximă în vederea atingerii obiectivelor”, a declarat Andreea Paul Vass, consilierul primului ministru Emil Boc.rnrnMinisterul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri a lansat pe anul trecut strategia guvernamentală pentru dezvoltarea sectorului IMM în 2009-2013, elaborată de consorţiul KPMG şi Finas Consulting. Proiectul a fost contestat de reprezentanţii mediului de afaceri, care au cerut refacerea acestuia.rnrnFinanţarea proiectului, de 3,48 milioane lei, este asigurată de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional “Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013” (85%) şi bugetul de stat (15%). Bugetul estimativ de implementare a strategiei în 2010-2013 este de 2,4 miliarde euro, din care 1,5 miliarde euro de la bugetul de stat şi 900 milioane euro contribuţia UE.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Stabilitatea pe termen lung a unei economii nu depinde doar de volumul brut al datoriei publice, ci mai ales de dinamica subtilă a diferențialului „r-g”, reprezentând diferența dintre costul real... detalii
La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii
ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare. Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii
Raportul Consiliului Concurenței privind amendarea băncilor pentru manipularea ROBOR prevede interzicerea băncilor de a mai calcula ROBOR și dobânzile la titlurile de stat în actuala formă, precum și modificarea regulilor... detalii
Decizia Consiliului Concurenței în cazul ROBOR nu are nicio fundamentare, acuză Banca Transilvania
Șeful Băncii Transilvania contestă amenda Consiliului Concurenței privind ROBOR: am acționat corect și legal
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb - de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru
Revolut ne momește cu 0 comisioane pentru investiții. Este aceasta o practică neloială prin informații înșelătoare? ANPC, ASF și Consiliul Concurenței spun că nu e treaba lor
Trei abuzuri ale IFN-urilor
Executarea silită pentru neplata unui credit poate începe doar după 6 luni de restanțe
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Rolul cadrului de rezoluție bancară pentru drumul României către zona euro
Dobânda „lejeră” de 5,55% la creditele Raiffeisen poate ajunge la 18%
BRD, singura dintre băncile importante care nu permite transferuri Ropay gratuite cu numărul de telefon
Băncile își exprimă convingerea că nu vor fi amendate de Consiliul Concurenței privind ROBOR