Problemele de finanţare care afectează băncile europene se vor încheia anul următor, odată cu recâştigarea încrederii investitorilor, a declarat, marţi, directorul general al UniCredit, Federico Ghizzoni.rnrn”Cu siguranţă da, finanţarea este o problemă de încredere, iar aceasta se îmbunătăţeşte”, a spus Ghizzoni într-o conferinţă de presă.rnrnBăncile europene au fost lovite puternic de temeri referitoare la stabilitatea financiară şi datoriile mari ale guvernelor, în timp ce o amplificare a crizei datoriilor suverane a dus la îngheţarea finanţării din piaţă a instituţiilor de credit.rnrn”Nu văd Europa ca o regiune în criză din acest punct de vedere, este doar o problemă de a reactiva piaţa, ceea ce înseamnă că sunt necesare decizii politice majore”, a spus Ghizzoni, adăugând că nu are îndoieli legate de supravieţuirea zonei euro.rnrnBăncile din Europa au fost nevoite să recurgă la măsuri precum majorări de capital sau vânzări de active pentru a-şi consolida capitalul şi pentru a combate temeri că s-ar putea prăbuşi sub povara expunerii la datoria suverană.rnrnUniCredit a anunţat, în noiembrie, că va cere acţionarilor capital suplimentar de 7,5 miliarde de euro, va desfiinţa 6.150 de locuri de muncă şi va renunţa la unele operaţiuni pentru a-şi consolida situaţia.
Nu există comentarii pentru această știre.
O gestiune ideală a veniturilor personale ar trebuie să urmeze următoarea regulă: jumătate din salariu să fie alocat pentru nevoile casei și familiei, 30% pentru alte cheltuieli, precum vacanțe sau... detalii
Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii
"Stimați clienți, vă informam că, temporar, bancnotele de 50 USD nu sunt acceptate pentru operațiunile de depunere numerar și schimb valutar la ghișeu și MBA. Vă mulțumim pentru înțelegere!", este... detalii
Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii