Negocierile cu FMI s-au încheiat cu succes, după două zile de discuţii la BNR, partea română şi delegaţia instituţiei internaţionale stabilind termenii noii scrisori de intenţie la acordul de tip preventiv. FMI şi Comisia Europeană au acceptat creşterea salariilor bugetarilor pentru a reveni la nivelul din iunie 2010, prima majorare, de 8%, urmând să fie operată de la 1 iunie, iar pensionarii vor primi banii reţinuţi începând din aceeaşi lună, potrivit Mediafax.rnrnDiscuţiile cu organismele financiare internaţionale s-au încheiat cu succes şi asta reprezintă o angajare fermă a Guvernului Ponta pentru continuarea reformelor, pentru continuarea politicilor marcroeconomice vizând asigurarea stabilităţii economice şi financiare a ţării, a declarat sâmbătă Florin Georgescu, ministrul desemnat pentru Finanţe.rnrn”Practic, acordul este negociat şi încheiat cu succes. Ca efect al caracterului ferm al politicilor şi reformelor structurale, sectoriale cuprinse în acord s-au identificat sume suplimentare care au permis majorarea deficitului bugetar, respectând ţinta limită de 3% în relaţia cu Uniunea Europeană pentru acest an şi de asemenea respectând angajamentele faţă de Fondul Monetar Internaţional”, a adăugat Georgescu (foto).rn rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
CEC Bank își extinde oferta prin lansarea serviciului de transferuri de bani din România către străinătate, disponibile direct în agențiile Băncii, în parteneriat cu Transfer Rapid, anunță banca într-un comunicat,... detalii
Banca Transilvania anunță o modalitate simplă, sigură și confidențială de a accepta plăți contactless folosind doar un iPhone și aplicația BT POS pentru iOS, fără a fi nevoie de echipamente... detalii
Grupul Financiar CEC Bank a înregistrat rezultate financiare solide în anul 2025, consolidându-și poziția în piață și reafirmându-și rolul de instituție financiară responsabilă, implicată activ în susținerea economiei românești, conform... detalii
BT Asset Management, din grupul Banca Transilvania, alături de Winners Holding Investments și Evergent Investments, au devenit acționari la minoritari la Anima Wings, companie aeriană deținută de Christian Tour a... detalii
Acțiuni gratuite și dividende în numerar pentru acționarii Banca Transilvania
Provident are 200.000 de clienți activi
BT România ETF, fondul de investiții care reflectă cele mai importante companii românești la bursă
BRD are probleme cu aplicația YOU și call-center-ul: te rugăm mai încearcă odată
Banca Transilvania a vândut obligațiuni de 1 miliard de euro, cu dobândă de 4,75%
YOU BRD are probleme de funcționare
Programul băncilor de Paște
Procredit Bank arată numele beneficiarului unui transfer, după 3 ani de la lansarea serviciului SANB
George Business este noua aplicație BCR pentru IMM-uri și firme mari
Fraude online prin site-uri de știri false, pe Facebook