De ce trebuie modificata legea darii in plata: creeaza hazard moral, permitand unora sa scape de datorii, chiar daca pot sa le plateasca

Faptul ca principalul scop al legii darii in plata a fost acela de a da o lovitura bancilor, indiferent de consecinte, a fost clar atunci cand s-a descoperit ca a fost scrisa de avocatul Gheorghe Piperea, cel mai mare dusman al bancilor din ultimii ani, un adevarat haiduc pentru ce abuzati de banci cu dobanzi si comisioane abuzive.

Deputatul Zamfir (in fotografie, alaturi de Piperea), cel care a sustinut legea darii in plata in Parlament, pare o papusa manevrata de Piperea. Argumentele sale in favoarea legii nu numai ca sunt balbaite, nedocumentate si necredibile, dar sunt si absurde.

De exemplu, intrebat ce parere are despre criticile presedintelui Iohannis si ale Bancii Centrale Europene cu privire la faptul ca legea favorizeaza hazardul moral prin faptul ca se aplica nu doar celor care au probleme in rambursarea creditelor, ci si celor care nu vor sa-si mai plateasca rata la banca, pentru a obtine castiguri nejustificate din diferenta de pret dintre ipoteca si datoria la banca, Zamfir a raspuns, la un post de radio: “bancile ar fi trebuit sa se asigure ca garantia acopera creditul si ca debitorii isi vor putea plati ratele”.

Cu alte cuvinte, bancile trebuie pedepsite pentru ca valoarea caselor si terenurilor s-a prabusit iar salariile au scazut, din cauza crizei!

Dincolo de faptul ca bancile nu au avut cum sa prevada aparitia crizei si implicit reducerea salariilor si scaderea pretului caselor, este binecunoscut faptul ca nu bancile, sau orice alt creditor, de altfel, sunt responsabile de capacitatea celor imprumutati de a rambursa creditele, ci chiar cei care le obtin sunt obligati, inclusiv de lege, sa-si ramburseze datoriile, indiferent de ce patesc ulterior.

Atunci cand te imprumuti, tu esti primul responsabil de rambursarea datoriei, nu banca. De aceea sunt posibile si executarile silite in cazul in care nu-ti mai platesti ratele.

Fireste ca banca isi ia, la randul sau, diverse precautii, pentru a se asigura ca primeste banii inapoi, insa nu poate sa prevada crize financiare sau alte evenimente incalculabile, imprevizibile, care impiedica clientii sa-si achite obligatiile.

Apar astfel problemele sociale, cum este cea a creditelor in franci elvetieni, cu zeci de mii de oameni afectati, cand se ridica o problema de protectie sociala, intrucat oamenii, chiar daca ar vrea, nu-si mai pot achita ratele din cauza deprecierii puternice a leului fata de leu.

Numai ca aceste cazuri, fiind sociale, intrucat bancile nu pot fi facute responsabile de faptul ca francul s-a apreciat atat de mult, sunt de raspundere guvernului, cel care este responsabil de ajutoarele sociale ale cetatenilor. Iar bancile isi pot aduce si ele contributia prin suportarea unei parti din povara cursului valutar, cum a sugerat BNR.

Dar statul nu trebuie sa intervina cu legi de natura sociala intr-o economie de piata, in sectorul bancar, pentru ca altfel afecteaza functionearea pietei libere si increderea actorilor acesteia si a investitorilor cu privire la stabilitatea pietei si a legislatiei care o guverneaza.

Atunci cand politicienii impun cu forta legi de natura sociala, provocand bancilor sau altor companii private pierderi imprevizibile, efectele pe termen scurt, mediu sau chiar lung sunt greu de estimat.

Am vazut ce s-a intamplat in Ungaria, iar cel mai recent in Polonia. Daca vom invata din greselile altora, am putea profita pentru a face un salt inainte important spre convergenta cu zona euro.