Da-le, Doamne, bancherilor, mintea cea de pe urma in cazul proceselor dintre clienti si banci!

Se spune: „Da-i Doamne, mintea de pe urmă, Nu judecata de apoi!” sau „Da-i, Doamne, mintea de pe urmă… Dar nu in cel din urma ceas!”. Asa si cu bancherii. Asteptam in continuare, de la ei, suficienta intelepciune, chiar si in ultimul ceas, pentru a rezolva corvoada in justitie cu clientii pe tema clauzelor abuzive, problema pe care, din pacate, ei insisi si-au creat-o, ajungand acum sa se planga de faptul ca au o proasta imagine publica.

Asa cum aceasta publicatie a afirmat si anterior, sentintele absurde date de diverse instante de judecata, prin care acorda clientilor bancilor dobanzi de 0% la credite (cum s-a intamplat intr-un caz recent relatat de presa), pe baza judecatii ca respectivele dobanzi au clauze abuzive, nu fac decat sa creasca tensiunea dintre clienti si banci, cu repercursiuni negative asupra tuturor. Ba chiar se poate spune ca fac mai bine bancilor decat clientilor.

Mai intai, vedem ca o instanta nu este in stare sa judece suficient de intelept pentru a stabili dreptatea in cazul unui contract de credit, dreptate care nu credem ca este atat de greu de gasit: un credit ar trebui sa aiba o dobanda justa, cea a pietei, nu 0% sau 1%, iar in cazul in care pana acum un client a platit nejustificat de mult, sa fie compensat pentru respectivele clauze abuzive.

In aceste conditii, cerinta BNR si a bancherilor ca astfel de procese sa se judece doar la Inalta Curte, este pe deplin justificata.

In al doilea rand, astfel de decizii judecatoresti nu sunt decat o palma aspra peste incapacitatea BNR si Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), dar si a unor banci implicate in respectivele procese colective, de a gestiona adecvat, in favoarea ambelor parti, OUG 50, o lege confuza adoptata de Guvern si Parlament, pentru tanspunerea unei directive europene.

BNR si bancile, cazute probabil prada lacomiei, au decis sa mentina dobanzile si comisioanele majorate dupa izbucnirea crizei, desi era evident ca aceasta a fost o practica abuziva, asadar erau previzibile efectele negative ale unei astfel de optiuni. Daca bancherii si BNR ar fi avut o farama de intelepciune in acele momente, ar fi declarat, public, asa cum aratam anterior, ca bancile trebuie sa perceapa un nivel corect al dobanzii, adica cel dictat de piata, si nu cel stabilit in nustiu ce contracte suspecte sau legi neclare, si sa actioneze in consecinta. S-ar fi evitat astfel conflictul cu clientii si procesele colective in justitie.

Nici acum nu este prea tarziu pentru ca bancherii sa-si imbunatateasca imaginea rau sifonata. Tot ce trebuie sa faca este prin a incepe sa-si admita, public, greselile, si sa-si arate disponibilitatea pentru o relatie corecta cu clientii lor, adica exact ceea ce-si doresc ambele parti. Nu credem ca romanii vor sa plateasca pentru credite dobanzi de 0% sau 1%, dar nici bancile nu ar trebui sa le ceara 10%, in loc de 5-6% cat e dobanda pietei.

De ce nu vor unele unele banci sa clarifice niste lucruri atat de simple, pentru a-si imbunatati relatia cu clientii si pentru a-si asigura contracte sustenabile, pe termen lung, cu acestia, ramane un mister pentru noi. Probabil ca e vorba de neputinta si incompetenta, dar si de altceva, de care ne abtinem sa mai vorbim.

Un lucru e clar: justitia nu va rezolva niciodata aceasta problema, chiar si la nivelul Inaltei Curti, singurii care pot sa o faca sunt chiar bancherii.