Cum recuperez investitia la OMV printr-o inselatorie?

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2024-12-03 11:20 Ultima actualizare: 2024-12-03 11:20

“Am găsit la sfârșitul lui septembrie o postare pe Facebook in care Robert Turcescu spunea în cadrul emisiunii Denisei Rafai cum pot românii obține venituri pasive. Am deschis linkul. Era vorba de o investiție la OMV. Minim 1250 Ron.

M-am înscris și mă sună o doamna, Alina Ababii, consultant financiar. Ce mi s-a părut dubios a fost ca banii au fost transferați către un fond din Germania. A spus că mai interesați sunt străinii decât românii. Apoi am regretat și am făcut solicitare la Revolut de anulare a transferului și desființare a cardului bancar.

Răspunsul a fost că banii au fost deja investiți, deci cazul este clasat. Mă sună apoi și un domn, Cătălin Vătămanu, broker, care îmi spune că de fapt banii sunt la Bursa londoneza. Aveam și cont deschis. Mi-a dat parola de logare, în care vedeam cat se acumula câștigul zilnic. 27septembrie -11octombrie. Mi-a trimis și un contract, în engleză, pe care sa îl semnez.

Am analizat mult, și între timp dl Vătămanu vine cu o alta ofertă. Sa investesc 3000 dolari în niște acțiuni valoroase. Castigul se obține în 2 săptămâni. Daca nu am acești bani, mă ajută dumnealui cu firmele cu care colaborează în țară care împrumută oamenii.

Am refuzat. Din acel moment a zis că nu se mai ocupa de contul meu. Că el nu sta cu sume mici. Nici eu nu am apucat sa semnez contractul, pentru că unele aspecte nu mi-au plăcut. Sunt sunată și din țară de la DEPARTAMENTUL DE VERIFICARE de către Eva Balan. Trebuia să fuizez contract de munca, factura utilități și altele. Am refuzat.

Apoi a revenit și i-am spus de oferta lui Vataman, deci nu doresc sa merg mai departe. Ii scriu și lui C Vătămanu că doresc să închid contul, nu aveam nimic semnat cu ei și scrie în contract că pot renunța oricând. A zis că nu se mai ocupa de mine. Sa stau săracă că așa îmi place.

După ceva timp mă sună o doamna Elena Balan. Și mă face de tot râsul. La fel, să rămân saraca…Am convorbirile pe WhattApp. A zis că contul este închis, că îmi trimite ANAF peste mine…Ii scriu toate acestea Alinei Ababii, nu mi-a mai răspuns. Mă sună iar de la Dep de verificare. Le spun cele petrecute și că doresc închiderea contului.

Între timp incerc sa iau legătura cu firma de brokeraj din Londra. Adresa nu era exactă, căci emailul nu s-a trimis.
În contract era și numele lui Peter Manfield. Am găsit adresa dumnealui de email pe net. Și i-am scris. A zis că totul a fost o înșelăciune, că datele dumnealui au fost folosite de alta firmă, de Mira Învestment.

Între timp îmi scrie și firma la care am transferat banii. În germana. Și spun că nu au nicio vina, că ei sunt doar un intermediar. Apoi și cei de la Revolut îmi scriu că s-a redeschis cazul. Până ieri aveam in contul de tranzacționare 325 euro, cât a fost pe 11 octombrie (vezi aici continuarea)

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: RECLAMATII BANCI

Este normal să plătesc o rată de 1.460 de lei timp de 2 ani pentru un credit IFN?

„Bună ziua!Am o întrebare la dumneavoastră dacă se poate?Eu am făcut anul trecut un mic credit la credit prime am luat de la ei suma de 3900 lei și rata... detalii

Vodafone mi-a făcut abuziv un abonament suplimentar pentru un telefon „cadou”. Unde pot face reclamație?

„Stimați reprezentanți Vodafone, Prin prezenta, formulez o reclamație fermă privind modul incorect și înșelător în care am fost tratat de unul dintre agenții dumneavoastră de vânzări. În urmă cu câteva... detalii

Icredit m-a mințit cu o refinanțare. Ce pot să fac?

„Am avut in 2024 contract la icredit de vreo 3500, am dat inapoi vreo 5000 și după 300 de zile de neplata mau mințit sa fac refinanțare ca mai am... detalii

Cum scap de dobânzile mari la creditele IFN-urilor?

„Buna ziua,Am nevoie de ajutor.In urma unei situatii extrem de grea in familie, am facut mai mute imprumuturi la IFN’uri, eu avand deja doua credite de nevoi personale in derulare... detalii