Cum pot fi scoasa drept codebitor dintr-un credit?

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2022-04-08 14:26 Ultima actualizare: 2022-04-08 14:26

“Bună seara!
In urmă cu un am, viitorul meu soț avea un credit de nevoi personale refinanțat deja odată din prima lui căsătorie. dupa ce ne-am căsătorit noi am mers la banca pentru o alta refinanțare in vederea stabilirii unei rate lunare mai mici. Astfel ,s a acoperit împrumutul vechi, s-a făcut refinanțarea și s-a rămas cash cu 7000 lei (70milioane vechi).

După o scurtă perioadă de timp am divorțat iar fostul soț a luat pe un card de cumpărături suma de 1000lei (100milioane vechi). Am fost la bancă să văd cum stă situația și mi s a spus că nu pot accesa nici un împrumut pe cont propriu atâta
timp cât figurez co-debitor.

La insistențele mele ,fostul soț spune că banca nu mă poate scoate ca co-debitor, el apare deja în biroul de credit pentru întârziere plată pe card cumpărături.

De aceste venituri și acest card cumpărături nu am idee, a fost făcut pe perioada divorțului.

Întrebare: care sunt șansele că acest domn să mă scoată de pe acel credit, care sunt șansele să își aducă alt co-debitor sau ce pot eu face in aceasta privința. Pentru că în următorii 5 ani aș dori să mi achizitonez și eu ceva și să nu fiu blocată. Care sunt căile cele mai simple ?

De asemenea , se poate înainta un proces de judecată?
Mulțumesc anticipat”, intreaba un cititor, la Reclamatiibanci.ro

Raspuns ReclamatiiBanci.ro

Stimata doamna,

Conform legii (OUG 52/2016 privind contractele de credit), „codebitorul este persoana care se obligă împreună cu debitorul principal la plata tuturor obligaţiilor derivate din contractul de credit şi care poate participa cu venitul net la stabilirea venitului total net luat în considerare”.

In consecinta, nu puteti fi scoasa din contractul de credit in care aveti calitatea de codebitor, chiar daca ati divortat, decat cu acordul debitorului principal (sotul) si al bancii.

In acelasi timp, calitatea de codebitor presupune si calitatea de co-proprietar al banilor sau/si bunurilor obtinute cu respectivul credit, iar renuntarea la calitatea de codebitor inseamna si renuntarea la respectivele bunuri, care va revin de drept abia dupa achitarea imprumutului.

In cazul partajului, se poate conveni o despagubire (sulta) pentru ratele la credit achitate anterior.

Concret, pentru a nu mai fi codebitor la credit, trebuie sa faceti o cerere la banca in acest sens, impreuna cu imprumutatul principal, care va trebui sa aiba un grad de indatorare suficient de mare pentru a acoperi si partea dumneavoastra luata in considerare la obtinerea imprumutului.

Daca debitorul principal nu are un grad de indatoare suficient de mare, poate aduce un nou codebitor.

O alta solutie pentru a nu mai fi codebitor este ca imprumutatul principal sa faca o refinantare a vechiului credit in care aveti calitatea de codebitor, ceea ce inseamna obtinerea unui nou credit care-l stinge pe cel vechi si in care dumneavoastra, fireste, nu mai aveti calitatea de codebitor.

Puteti scapa de calitatea de codebitor si prin rambursarea anticipata integrala a crediului.

Pe de alta parte, daca spuneti ca fostul sot a facut acel card de credit fara stiinta dumneavoastra, intrebarea este” cum de sunteti codebitor? Legal, ar fi trebuit sa semnati contractul de credit, in calitatea de codebitor.

Daca nu s-a intamplat asta, sfatul meu este sa faceti o reclamatie la banca, in care sa cereti sa va anuleze calitatea de codebitor la respectivul card de credit.

Cu privire la procesul de judecata pentre rezolvarea acestei probleme, sfatul meu este sa nu recurgeti la un proces, ci sa apelati la solutionarea amiabila a litigiului, mai intai cu banca, prin reclamatie, apoi cu ajutorul CSALB (Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor in Domeniul Bancar), la tel. 0219414 sau pe site-ul csalb.ro.

Vezi aici articolul integral

Ai probleme cu bancile sau IFN-urile? Scrie-ne aici  si te ajutam!

 

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: RECLAMATII BANCI

Este normal să plătesc o rată de 1.460 de lei timp de 2 ani pentru un credit IFN?

„Bună ziua!Am o întrebare la dumneavoastră dacă se poate?Eu am făcut anul trecut un mic credit la credit prime am luat de la ei suma de 3900 lei și rata... detalii

Vodafone mi-a făcut abuziv un abonament suplimentar pentru un telefon „cadou”. Unde pot face reclamație?

„Stimați reprezentanți Vodafone, Prin prezenta, formulez o reclamație fermă privind modul incorect și înșelător în care am fost tratat de unul dintre agenții dumneavoastră de vânzări. În urmă cu câteva... detalii

Icredit m-a mințit cu o refinanțare. Ce pot să fac?

„Am avut in 2024 contract la icredit de vreo 3500, am dat inapoi vreo 5000 și după 300 de zile de neplata mau mințit sa fac refinanțare ca mai am... detalii

Cum scap de dobânzile mari la creditele IFN-urilor?

„Buna ziua,Am nevoie de ajutor.In urma unei situatii extrem de grea in familie, am facut mai mute imprumuturi la IFN’uri, eu avand deja doua credite de nevoi personale in derulare... detalii