Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a analizat proiectul de lege privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite si a constatat ca acesta are doua probleme de fond: incalcarea principiului constitutional al neretroactivitatii legii si faptul ca schimbarea obiectului prestatiei stabilite printr-un contract nu se poate realiza in afara acordului de vointa al partilor, se arata intr-un raspus al CSM la solicitarea Bancherul.ro, semnat de seful institutiei, judecatorul Mircea Aron (foto).
Legea se afla pe ordinea de zi de astazi a Senatului, cu propunerea de adoptare cu amendamentele propuse si respinse in comisia de reexaminare. (vezi aici detalii)
Propunerea legislativa privind darea in plata a unor bunuri imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, aflata in dezbaterea comisiilor permanente ale Senatului ca urmare a cererii de reexaminare formulata de Presedintele Romaniei, a fost analizata de Comisia 1 – “Independenta si responsabilizarea justitiei, eficientizarea activitatii acesteia si cresterea performantei judiciare, integritatea si transparenta sistemului judiciar”, in sedinta din 17 februarie 2016, se arata in raspunsul CSM. (vezi documentul din FISIERE)
Ce a constatat CSM:
“Referitor la art.11, Comisia a apreciat ca trebuie rezolvata, in acord cu principiul constitutional al neretroactivitatii legii, problema contractelor de credit incheiate anterior intrarii in vigoare a legii.
Sub al doilea aspect, care vizeaza fondul propunerii legislative, Comisia a retinut ca schimbarea obiectului prestatiei stabilite printr-un contract nu se poate realiza in afara acordului de vointa al partilor.
Concluzia exprimata se fundamenteaza, in esenta, pe argumente juridice care au in vedere ca plata, ca modalitate de executare a obligatiilor, presupune in primul rand executarea prestatiei la care debitorul s-a obligat fata de creditor, creditorul neputand fi obligat sa primeasca alt lucru decat acela pe care debitorul il datoreaza.
Astfel, daca simpla schimbare a modalitatii de plata necesita acordul de vointa al creditorului, cu atat mai mult acesta trebuie sa existe in cazul schimbarii obiectului obligatiei.
In acelasi timp, chestiunea pusa in discutie trebuie abordata si sub aspectul riscului contractului.
Daca obiectul contractului consta in remiterea unei sume de bani – care sunt bunuri de gen, fungibile – riscul pieirii sau deteriorarii nu exista; in schimb, transmiterea unui bun cert, individual determinat, prin darea in plata in contul datoriei il poate expune pe creditor riscului pieirii sau deteriorarii bunului, iar acest risc trebuie asumat de creditor printr-un acord expres de vointa pentru inlocuirea obiectului contractului.
Darea in plata este o forma atipica de novatie prin schimbarea obiectului obligatiei, cu particularitatea ca la novatie intelegerea intervine inaintea momentului platii, in timp ce in cazul darii in plata acordul de vointa are loc la data platii. In oricare din situatii insa, pentru a genera consecinte juridice este necesar acordul de vointa al partilor.”
Nu există comentarii pentru această știre.
Pentru economia României și pentru menținerea ritmului de convergență la nivel european, calitatea cadrului instituțional are o importanță fundamentală, conform unei analize semnate de Prim-viceguvernatorul BNR, Leonardo Badea (foto): În... detalii
Principala datorie a unui jurnalist este să arate ceea ce ascund politicienii, primarii și restul funcționarilor în slujba cetățenilor, dar și comercianții (firmele) în strădania de a face bani fără... detalii
BRD este singura dintre băncile importante care nu oferă clienților posibilitatea de a face transferuri Ropay gratuite și instant, doar pe baza numărului de telefon. Un transfer standard interbancar cu... detalii
Băncile din România respectă legislația națională privind modul în care este stabilit indicele de referință ROBOR și au o conduită conformă normelor de concurență, aceasta reprezentând o preocupare permanentă și... detalii
Roborul, greu de înțeles, educația financiară, greu de scris
Avem nevoie, măcar în ultimul ceas, de o platformă pentru prevenirea fraudelor online
De ce nu răspunde la întrebări Biroul de Credit?
Nu poți fi executat silit de bancă sau IFN, dacă nu ai fost ajutat să-ți plătești rata la credit
Unde găsesc platforma de investiții AI din BNR, să mă îmbogățesc și eu?
De ce trebuie să evităm ATM-urile Euronet
De ce vreau pachetul ING More fără cardul Gold
În cât timp trebuie să primesc răspuns de la o bancă sau IFN?
Banca Transilvania intră în clubul băncilor care prezintă corect dobânzile la credite
M-au atras cu dobânzi bune, apoi mi-au luat comision