Banca Transilvania anunță reînnoirea mandatului Directorului General, Ömer Tetik, până în 2030, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă:
Adițional, au fost reînnoite termenele mandatelor altor trei membri din conducerea executivă a băncii:
De asemenea, echipa de conducere a fost completată prin promovarea lui Cosmin Călin în funcția de Director General Adjunct Large Corporate.
Toate celelalte contracte de mandat ale membrilor Comitetului Conducătorilor aflate în curs, respectiv ale lui Cătălin Caragea (Risc), Andrzej Dominiak (Tehnologie), Tiberiu Moisă (MidCorporate & IMM) și Bogdan Pleșuvescu (Legal), rămân în vigoare, neschimbate.

“Unul dintre punctele forte ale Băncii Transilvania a fost încă de la început echipa sa unită și stabilă. Consiliul de Administrație apreciază la colegii din Comitetul Conducătorilor profesionalismul, loialitatea și angajamentul față de ceea ce construim la bancă și în Grupul Banca Transilvania.
Continuăm împreună cu întreaga echipă BT parcursul de creștere a băncii, cu încrederea că munca noastră are impact pozitiv în economie și în viața clienților.” – declară Horia Ciorcilă, Președintele Consiliului de Administrație, Banca Transilvania.
Reînnoirea mandatelor are loc într-o perioadă în care Banca Transilvania și-a consolidat poziția de lider pe piața bancară datorită rezultatelor solide.
În ultimii ani, banca a înregistrat creșteri peste media pieței în ceea ce privește activele, profitabilitatea, volumele operaționale și numărul de clienți.
Între 2021 și 2025, cota de piață în funcție de activele BT a crescut de la 19,5% la 22%, iar la finalul primului trimestru ale anului au ajuns la 212,9 miliarde lei.
De asemenea, volumele de tranzacționare ale Băncii Transilvania au departajat-o ca unul dintre cei mai tranzacționați emitenți listați la Bursa de Valori București, demonstrând încrederea acordată băncii și conducerii sale de către investitori.
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca Transilvania anunță reînnoirea mandatului Directorului General, Ömer Tetik, până în 2030, conform unui comunicat al băncii, în care se adaugă: Adițional, au fost reînnoite termenele mandatelor altor trei membri... detalii
Intesa Sanpaolo Bank România anunță numirea Marei Cristea în funcțiile de Chief Financial Officer (CFO) și Director General Adjunct, după obținerea aprobării din partea Banca Națională a României, conform unui... detalii
Contractul colectiv de muncă negociat la nivelul sectorului de negociere colectivă „40. Activități bancare” a fost semnat în 20 aprilie 2026 între Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), din partea... detalii
În loc să-și dea demisia șeful Intesa Sanpaolo Bank, Alessio Cioni, pentru dezastrul fuziunii cu First Bank, de la finalul anului trecut, banca italiană a găsit țapul ispășitor: vicepreședintele responsabil... detalii
Se inventează o nouă meserie: consilierea datornicilor la bănci
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) va publica un anunț de recrutare a conducerii
Ce salarii are conducerea Procredit
Florina Moisei preia conducerea Revolut
ING are un nou director IT: Bogdan Rotunjanu
Cristian Saitariu, numit prim-vicepresedintele CEC Bank
Joburi disponibile la Banca Transilvania
Exim Banca Romaneasca are o noua conducere
Ioana Gheorghiade devine sefa riscului la BCR
ING Bank are un nou director de resurse umane: Maria Zoicas