Comunicatul Curtii Constitutionale privind legea conversiei creditelor in CHF

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2017-02-07 10:07 Ultima actualizare: 2017-02-07 10:07

Comunicatul Curtii Constitutionale privind declarararea ca neconstitutionala a legii privind conversia in lei a creditelor in CHF la cursul istoric, din data acordarii:

În ziua de 7 februarie 2017, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituţie şi al art.11 alin.(1) lit.A.a) şi art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere, în cadrul controlului anterior promulgării:

Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, obiecție formulată de Guvernul României.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori este neconstituțională, în ansamblul ei.

În argumentarea soluției, Curtea a reținut că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, consacrat de dispoziţiile art.61 alin.(2) din Legea fundamentală. Astfel, legea, în redactarea adoptată de Camera Deputaţilor, se îndepărtează în mod substanţial atât de textul adoptat în Senat, cât şi de obiectivele urmărite de iniţiativa legislativă, prin modificările aduse, Camera decizională reglementând dispoziţii care nu au fost niciodată şi în nicio formă puse în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată.

Aceste modificări sunt semnificative, de substanţă, și privesc lipsa acordului de voinţă în ceea ce priveşte operaţiunile de conversie a contractelor de credit și realizarea conversiei la cursul de schimb franc elveţian/leu valabil la data încheierii contractului de credit, iar nu la data conversiei.

De asemenea, Curtea a constatat că legea supusă controlului de constituționalitate reglementează o impreviziune aplicabilă ope legis, prevăzând expres obligaţia creditorilor contractelor de credit acordate în franci elveţieni de a efectua conversia în lei a soldului creditului exprimat în franci elveţieni la „cursul de schimb al Băncii Naţionale a României valabil la data încheierii contractului/convenției de credit în franci elvețieni”.

În jurisprudența sa (Decizia nr.623 din 25 octombrie 2016), Curtea a sancționat instituția impreviziunii aplicabilă ope legis, arătând că aceasta nu poate fi recunoscută, fiind în contradicție cu prevederile constituționale ale art.1 alin.(3) privind statul de drept, art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art.124 privind înfăptuirea justiției.

Astfel, numai instanța judecătorească are competența şi obligația să aplice impreviziunea dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei acesteia.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului.

Argumentele reţinute în motivarea soluțiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Opinie

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Dinamica datoriei publice în România și nevoia de consolidare fiscală

Stabilitatea pe termen lung a unei economii nu depinde doar de volumul brut al datoriei publice, ci mai ales de dinamica subtilă a diferențialului „r-g”, reprezentând diferența dintre costul real... detalii

Efectul deciziei Consiliul Concurenței privind ROBOR: unii cred că ratele la credite au crescut din cauza băncilor

La câteva zile după ce Consiliul Concurenței a amendat băncile pentru un presupus cartel în stabilirea indicelui ROBOR, BCR a postat pe Facebook următorul mesaj al șefului băncii, Sergiu Manea:... detalii

ARB, despre cazul ROBOR: asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă

ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii, conform unui comunicat al ARB: Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare.  Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a... detalii

Consiliul Concurenței vrea să interzică băncilor calculul ROBOR și dobânzilor la titlurile de stat în actuala formă

Raportul Consiliului Concurenței privind amendarea băncilor pentru manipularea ROBOR prevede interzicerea băncilor de a mai calcula ROBOR și dobânzile la titlurile de stat în actuala formă, precum și modificarea regulilor... detalii