Voluntarii Citi România s-au alăturat celor peste 40.000 de colegi din 100 de ţări pentru a sărbători cea de-a treia ediţie a Zilei Internaţională a Comunităţii. Peste 40 de voluntari Citi România, prietenii şi familiile acestora, au petrecut ziua de sâmbătă, 8 Noiembrie alături de 50 de copii de la SOS Satele Copiilor, oferindu-le o zi în care să se simtă la fel ca toţi ceilalţi copii, se arata intr-un comunicat al bancii.rn rnÎn acest an, în România, programul a fost desfăşurat împreună cu SOS Satele Copiilor, în parteneriat cu United Way România. Ziua Internaţională a Comunităţii a fost organizată în Bucureşti, copiii având vârste cuprinse între 4 şi 17 ani. Voluntarii Citi au petrecut ziua cântând, pictând, jucându-se cu copiii, socializând cu aceştia şi oferindu-le o atmosferă plăcută.rnrnZiua Internaţională a Comunităţii este o iniţiativă menită să promoveze responsabilitatea socială, ca parte a valorilor noastre. Angajaţii Citi Romania s-au alăturat cu mare entuziasm colegilor din toată lumea în cadrul echipei globale ce îşi propune să dedice un efort susţinut pe parcursul aceleiaşi zilei, în fiecare an. Anul acesta voluntarii Citi România au ales să îşi petreacă ziua alături de copiii de la SOS Satele Copiilor din dorinţa de a le oferi o zi memorabilă prin activităţi educative, jocuri şi distracţie, o zi în care să uite de orice griji şi să fie doar copii, a declarat Shahmir Khaliq, director general Citi România. rn rnZiua Internaţională a Comunităţii organizată de Citi reprezintă un efort la nivel global constând în sute de proiecte realizate în sute de oraşe din întreaga lume. Mulţi angajaţi Citi voluntariază de-a lungul întregului an în comunităţile în care trăiesc, Ziua Internaţională a comunităţii vine să sărbătorească spiritul Citi prin unirea eforturilor de voluntariat în aceeaşi zi, în întreaga lume. În fiecare an, echipele locale de voluntari se dedică muncii în folosul comunităţii desfăşurând proiecte concentrate pe nevoile specifice ale comunităţii educaţie, construcţia de locuinţe, protecţia mediului, hrană şi sănătate.rn rnDe Ziua Internaţională a Comunităţii, angajaţii Citi din mai mult de 100 de ţări s-au adunat pentru a face o diferenţă în comunitatea în care trăiesc, a spus Pamela Flaherty, preşedinte şi CEO, Citi Foundation şi Director Corporate Citizenship. În aceste momente grele, angajamentul pentru comunitate este mai important ca niciodată deoarece nevoile sunt foarte mari. Fie că este vorba de educaţia financiară a tinerilor, fie de plantarea de copaci pentru a combate defrişările, renovarea şcolilor în comunităţile sărace sau servirea de mâncare celor fără adăpost, angajaţii Citi vor ajuta prin voluntariat. Ziua Internaţională a Comunităţii este una din multele modalităţi, de la practicile de afaceri până la programele Fundaţiei Citi, prin care Citi ajută la întărirea comunităţilor în care trăim şi muncim, a adăugat Flaherty.rn
Nu există comentarii pentru această știre.
Într-un context în care doar 18% dintre locuințele din România sunt asigurate printr-o poliță facultativă, Banca Transilvania și Groupama se implică pentru a crește gradul de asigurare și pentru a... detalii
Banca Transilvania a continuat și în acest an să se implice în programul Best Managed Companies Romania, dezvoltat de Deloitte, împreună cu Salesforce şi Academia de Studii Economice din București,... detalii
Patria Bank continuă să transforme modul în care clienții accesează serviciile bancare, prin integrarea Cărții Electronice de Identitate (CEI), anunță banca într-un comunicat, în care adaugă: Astfel, începând cu 23... detalii
CEC Bank pune la dispoziția clienților săi un flux digital complet pentru deschiderea contului curent, care permite aplicarea 100% online, fără drumuri la bancă. Procesul durează mai puțin de 10... detalii
Credite fără comision de acordare la Patria Bank și Patria Credit
Raiffeisen cumpără Addiko Bank
Cumpărăturile la JYSK se pot face și cu credite de la BT Direct
Banca Transilvania finanțează un hotel din Veneția
Activele de private banking ale BCR ating un nivel record
Patria Bank poate verifica datele personale ale clienților în Registrul de evidență a persoanelor
Intesa Sanpaolo Bank vrea să le ofere clienților consultanță financiară de înaltă calitate
Patria Bank acordă firmelor mici credite garantate de BID
Banca Transilvania finanțează clădirea de birouri Green Court din București
Unicredit: lucrăm pentru a restabili funcționalitatea tuturor serviciilor băncii