• 9 mai, Ziua Europei: Fondurile europene au contribuit la dezvoltarea României
Fondurile europene au un rol esențial în dezvoltarea României, CEC Bank finanțând, de la demararea Exercițiului Financiar 2007-2013 și până în prezent, peste 3.000 proiecte investiționale, a declarat Ramona Ivan, Director Relații cu Instituții Naționale și Internaționale în cadrul CEC Bank, cu ocazia Zilei Europei, anunta CEC Bank intr-un comunicat, in care adauga:
CEC Bank a acordat în perioada 2007-2024 un număr de 3.243 de credite pentru finanțarea proiectelor cu componentă nerambursabilă, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei.
Proiectele finanțate au avut o componentă de grant în valoare de 22,3 miliarde de lei.
Dacă analizăm structura acestor credite, observăm că principalele finanțări au fost acordate în cadrul programelor de finanțare rurală (PNDR și POPAM) cu un număr de 2.140 proiecte și o valoare cumulată a finanțării de 3,5 miliarde de lei, urmate de programul operațional regional (POR) cu 612 proiecte finanțate, cu o valoare cumulată de 2,75 miliarde de lei.
În cadrul acestor finanțări, un număr de 521, cu o valoare cumulată de 2,7 miliarde de lei, au fost finanțări acordate autorităților administrației publice locale (AAPL), în vederea implementării unor proiecte cu impact asupra comunităților respective, iar un număr de 2.722 credite cu o valoare cumulată de 6,7 miliarde de lei au fost acordate companiilor, în vederea dezvoltării proiectelor investiționale propuse de acestea.
“CEC Bank a finanțat proiecte eligibile care au generat valoare adăugată semnificativă pentru dezvoltarea industriei, agriculturii și infrastructurii rurale, reabilitării infrastructurii urbane, reabilitării rețelelor de apă și canalizare și altele”, a adăugat Ramona Ivan.
Totodată, CEC Bank își reafirmă angajamentul pe termen lung față de economia românească, fiind implicată în derularea tuturor programelor guvernamentale.
De exemplu, în cadrul edițiilor anterioare ale programului IMM Invest, CEC Bank a acordat aproximativ 7.200 de finanțări în valoare cumulată de peste 7 miliarde de lei. Acest program își propune sprijinirea antreprenorilor în obținerea finanțărilor necesare pentru depășirea dificultăților economice actuale, amplificate în ultima perioadă de invazia Rusiei asupra Ucrainei.
Despre CEC Bank
CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de 83,5 miliarde lei, la sfârșitul anului 2023.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, mobile banking (CEC app) și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.
Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.
Despre Grupul CEC Bank
Grupul CEC Bank a luat ființă prin preluarea, la data de 27.07.2023, de către CEC Bank S.A., a pachetului majoritar de acțiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – I.F.N. S.A. (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
FGCR are ca obiect principal de activitate asumarea de angajamente de garantare şi emiterea de garanţii pe seama fondurilor publice, a surselor proprii şi a oricăror alte surse pentru credite şi alte instrumente de finanţare care pot fi obţinute de persoane fizice şi juridice – producători agricoli şi procesatori de produse agro-alimentare, pentru realizarea producţiei agricole, stocarea / procesarea produselor agricole şi realizarea obiectivelor de investiţii în aceste domenii.
In prezent, FGCR acordă garanții pe seama surselor puse la dispoziție de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și în condițiile stabilite printr-o serie de acte normative. Detalii se regăsesc pe website-ul FGCR https://fgcr.ro/despre-noi/.
Nu există comentarii pentru această știre.
Visa și Banca Transilvania vor găzdui la București, în 3-4 noiembrie, Adunarea Generală 2026 a Consorțiului WE BUILD, inițiativă europeană de referință dedicată dezvoltării și testării Portofelului UE de Identitate... detalii
Economiile pentru pensie acumulate de 270.000 de români în fondurile administrate de BT Pensii au depășit 1 miliard de lei, conform unui comunicat al Băncii Transilvania, în care se adaugă:... detalii
„Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui atac cibernetic, care a generat cea mai amplă întrerupere tehnică din istoria instituției. Precizăm că datele administrate prin... detalii
Încasările instant în euro sunt acum posibile la șase bănci din România, inclusiv CEC Bank, cea care a anunțat astăzi lansarea acestei facilități. CEC Bank se alătură astfel primelor bănci... detalii
Cumpărăturile pe Emag se pot face mai simplu decât cu cardul, prin Ropay
Phishingul este acum vishing prin spoofing: escrocii se dau la telefon drept bancheri, polițiști sau inspectori ANAF
Băncile cer Consiliului Concurenței să publice probele privind pretinsa manipulare a ROBOR
Băncile europene pot verifica românii la Biroul de Credit
Cardul Multicurrency, în zece valute, util pentru călătorii în străinătate
Abonament la Disney+ în pachetul de cont Extra al ING
Asigurarea obligatorie a locuinței PAD acoperă riscurile de inundații, cutremur și alunecări de teren, iar despăgubirea maximă este de 100.000 lei
BT și Visa au făcut prima plată cu AI pentru un client
Cardul digital animat BT Visa Untold din aplicația BT Pay are design nou
Pavăl Holding a cumpărat Carrefour cu bani de la Banca Transilvania