CEC Bank a finantat construcția spitalului oncologic din Mureș

Autor:

Bancherul.ro
Publicat la: 2024-07-23 09:17 Ultima actualizare: 2024-07-23 09:17

CEC Bank a contribuit cu o facilitate de credit de 112,6 milioane de lei la dezvoltarea proiectului Spitalul Oncologic Medex, inaugurat recent în Sângeorgiu de Mureș, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga:

„Prin finanțarea acestei noi investiții, CEC Bank își reconfirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea comunităților și misiunea de a le fi alături atât în plan economic, cât și social.

Spitalul oncologic Medex este un proiect important pentru comunitatea locală și pentru întregul sistem de sănănate din România, prin accesul pe care îl oferă la servicii medicale de calitate și sisteme performante.

Vom continua să fim un partener de încredere în finanțarea și susținerea inițiativelor cu un astfel de impact”, a declarat Bogdan Neacșu, președintele CEC Bank.

Spitalul dispune de echipamente și dotări de ultimă generație, care permit diagnosticarea precoce și un tratament complex al patologiei oncologice.

Noul spital are o suprafaţă de peste 10.700 mp, 5 niveluri operaţionale, 52 de saloane cu 116 paturi, având printre dotări şi primul PET-CT din judeţul Mureş.

Noul Centru Medical din Mureș va oferi servicii integrate de medicină preventivă și curativă, alături de consilierea psihologică și spirituală.

Construcția Centrului medical de excelență, imagistică, radioterapie și tratament oncologic by Medex Vital Serv SRL din Mureș a început în luna martie 2022 iar lucrările au fost finalizate în decembrie 2023, valoarea investiției fiind de 33 de milioane de euro.

Spitalul Ocologic Medex dispune de un Ambulatoriu cu 18 specialităţi medicale: Oncologie, Radioterapie, Cardiologie, Alergologie, Imunologie, Pneumologie, Gastroenterologie, Dermatologie, Diabet zaharat, Nutriţie şi Boli metabolice, Ginecologie, Urologie, ORL, Chirurgie OMF, Hematologie, Endocrinologie, Neurologie, Psihiatrie, Chirurgie Generală şi Chirurgie Toracică.

Despre CEC Bank

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de 83,5 miliarde lei, la sfârșitul anului 2023.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM și POS, mobile banking (CEC app) și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.

Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând site-ul www.cec.ro.

Despre Grupul CEC Bank

Grupul CEC Bank a luat ființă prin preluarea, la data de 27.07.2023, de către CEC Bank S.A., a pachetului majoritar de acțiuni (99,993%) al Fondului de Garantare a Creditului Rural – I.F.N. S.A. (FGCR), alături de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

FGCR are ca obiect principal de activitate asumarea de angajamente de garantare şi emiterea de garanţii pe seama fondurilor publice, a surselor proprii şi a oricăror alte surse pentru credite şi alte instrumente de finanţare care pot fi obţinute de persoane fizice şi juridice – producători agricoli şi procesatori de produse agro-alimentare, pentru realizarea producţiei agricole, stocarea / procesarea produselor agricole şi realizarea obiectivelor de investiţii în aceste domenii. In prezent, FGCR acordă garanții pe seama surselor puse la dispoziție de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și în condițiile stabilite printr-o serie de acte normative. Detalii se regăsesc pe website-ul FGCR https://fgcr.ro/despre-noi/.

Comentarii

Nu există comentarii pentru această știre.

Adauga un comentariu

(nu se afiseaza pe site)
Turing Number

Alte stiri din categoria: Ultima Ora

Consiliul Concurenței face noi precizări despre amenda dată băncilor în cazul ROBOR

Consiliul Concurenței susține că a amendat băncile pentru formarea unui cartel pentru creșterea ROBOR întrucât acestea „au încălcat flagrant regulile de concurență, atât naționale, cât și europene, printr-un schimb de informații confidențiale și strategice cu privire la nivelor ROBOR în cadrul procedurii de fixing”. „Aceasta reprezintă una dintre cele mai grave încălcări ale regulilor de concurență constatate în Uniunea Europeană în ultimii ani”, a adăugat Consiliul Concurenței, citat de Agerpres. Reacția vine după ce băncile au transmis o scrisoare deschisă în care acuză Consiliul Concurenței de lipsa argumentelor și a normelor legale încălcate: „Sectorul financiar-bancar din România respinge ferm acuzațiile privind presupusa manipulare a ROBOR și avertizează că aceste comunicări ale Consiliului Concurenței cu privire la adoptarea unei decizii de sancționare a participanților la piață – cu atât mai mult cu cât lipsește orice argumentare... detalii

Facturile Digi se pot plăti și prin Ropay, gratuit, instant și mai simplu decât cu cardul

ING Bank România și DIGI introduc plata facturilor de telecomunicații prin intermediul RoPay, soluție complet digitală și gratuită prin care abonații DIGI pot achita facturile instant, fără a mai introduce... detalii

Aplicația BT Go are chat cu AI

BT Go a depășit pragul de 600.000 de companii care folosesc aplicația pentru business și banking din România, anunță Banca Transilvania într-un comunicat, în care se adaugă: De asemenea, de... detalii

Promoție Banca Transilvania pentru românii din diaspora

Banca Transilvania aduce diaspora mai aproape de România prin prima campanie de shopping bancar dedicată românilor din alte țări, Acasă e oriunde simți că se poate. Campania se desfășoară exclusiv... detalii