Dacă te sună cineva de la bancă sau dacă primești un mesaj sau mail ce pare de la bancă, nu te grăbi să faci ceea ce ți se spune.
Din simplul motiv că s-ar putea să fie vorba de o tentativă de fraudă sau de înșelătorie.
Una dintre cele mai utilizate metode de fraudă în ultimul timp este cea prin care hoții falsifică numele de telefon, astfel încât să pară că sunt de la bancă.
Firește că escrocii sunt niște impostori, pretinzând că sunt angajați ai băncii și că te sună sub diverse pretexe, de regulă foarte apetisante. De exemplu, că banca ți-a aprobat un credit sau un card. Sau că ai primit cadou niște bani.
Unii joacă rol de bau-bau, încercând să te sperie că ți s-au blocat conturile și cardurile, din cauza unei fraude sau pentru că nu ți-ai actualizat datele personale.
Creditul aprobat sau contul blocat sunt nada folosită de escroci pentru a ne convinge să facem următorul pas: click pe un link pentru completarea unor date personale și bancare, firește, pentru a primi creditul sau vreun cadou, pentru resetarea aplicației ori descărcarea unei aplicații.
Oricare ar fi motivele invocate sau promisiunile făcute de așa-zisul reprezentant al băncii sau în mesajul primit prin e-mail, Facebook, Whatsapp sau alte rețele sociale, ceea ce trebuie să faci este să-i dai ignor, iar apoi să-l verifici.
Sună chiar tu la bancă, la numărul oficial al acesteia (call center), pe care-l găsești pe site-urile băncilor, sau direct din aplicația bancară, și întreabă dacă telefonul sau mesajul primit este real sau nu.
Nu există comentarii pentru această știre.
Când mergi în vacanță sau în interes de servici în alte țări, este bine să ai o asigurare de călătorie, care să te despăgubească în cazul îmbolnăvirii, accidentelor sau pierderea... detalii
Dacă ai primit un mesaj de la bancă în care ți se cere că trebuie să intri pe un link unde trebuie să-ți actualizezi de urgență datele firmei, altfel îți... detalii
Din aplicația Home Pay a ING Bank se pot face o serie de transferuri și plăți tip Ropay, în condiții mai avantajoase decât cele cu cardul. Plățile Ropay sunt instant... detalii
Aproape jumătate dintre români spun că-și gestionează banii la comun, în familie, conform unui studiu publicat de ING Bank. Pentru a le fi mai ușor, ei pot să folosească în... detalii