De la lansarea, în februarie a.c., a Creditului pentru educaţie, BT Mic – companie a Grupului Financiar Banca Transilvania – a susținut până acum 100 de școli și grădinițe private, cu impact pozitiv pentru peste 6.000 de copii, conform unui comunicat de presa, in care se adauga:
Împrumutul înseamnă acces, în câteva zile, la sume de până la 200.000 de lei cu garanţie europeană, pentru care se poate aplica online, pe site-ul BT Mic.
Pentru 85% dintre clienții care au luat un astfel de credit, BT Mic este primul creditor pentru business-ul respectiv.
Suma medie/finanțare a fost de 100.000 de lei.
90% din finanțări au mers în investiții – renovări, extindere spații, infrastructură și platforme IT, alte dotări necesare dezvoltării activității.
Cele 100 de finanțări au mers către proiecte din toată țara.
“Am ajuns cu această soluție de finanțare în 100 de școli și grădinițe private, în câteva luni de la lansare.
Faptul că aceste finanțări au mers aproape integral către investiții ne arată cât de amplu este procesul de transformare a acestui sector, în această perioadă.
Tocmai de aceea, venim cu o abordare personalizată, atât ca produs, cât și ca dialog cu acești antreprenori și intenționăm să le rămânem aproape, pe termen lung”, declară Cristina Sindile, Director General, BT Mic.
Creditul, acordat pe o perioadă de până la 7 ani, este destinat grădinițelor și școlilor, indiferent de forma de organizare – SRL, asociaţie sau fundaţie, cu cel puţin 3 luni de activitate.
Finanţarea poate avea ca destinație platforme online, licenţe, aplicaţii, training-uri pentru angajaţi, evenimente educaţionale, amenajare şi dotări de spaţii, cheltuieli diverse etc.
Nu este nevoie de contribuție proprie sau de garanții materiale din partea clienților BT Mic deoarece aceasta este oferită de Fondul European de Investiţii (FEI).
Proiectele de anvergură mai mare, tot destinate educației, sunt finanțate prin Banca Transilvania, având la bază același parteneriat de garantare cu FEI.
Pe lângă finanțări, BT Mic este alături de antreprenori prin programe de educație antreprenorială și de accelerare, precum și prin campanii și promovarea clienților pe Blogul BT Mic.
Câteva exemple sunt: Tu ce planuri ai pentru afacerea ta?, Start online, Şi eu sunt client BT Mic şi Cumpără de la o afacere mică.
BT Mic se adresează firmelor cu cifra de afaceri anuală de până la 1 milion de lei, din toate domeniile de activitate, iar până acum a susținut peste 16.000 de clienți din 3.000 de localități.
Nu există comentarii pentru această știre.
Banca Transilvania va acorda acționarilor dividende suplimentare în valoare de 700 de milioane de lei, provenite din rezervele de profit net acumulate în anii anteriori, conform unui comunicat al băncii,... detalii
Banca Transilvania informeaza investitorii ca prin Hotararea Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania, adoptata in data de 24.09.2025, au fost decise urmatoarele: Consiliul de Administraie al Bancii Transilvania S.A. (denumita,... detalii
Banca Transilvania isi avertizeaza clientii ca exista tentative de fraude prin mesaje SMS pe telefon in care li se cere sa-si actualizeze numerele de telefon, in urma fuziunii cu OTP... detalii
Înșelătoriile au forme diferite în banking și toate au același scop, să găsească victime, miza fiind atât banii, cât și informațiile personale. Unele sunt făcute în așa fel încât să... detalii
Actualizara datelor personale la Banca Transilvania: cum se face si unde
Banca Transilvania deschide Agenții Dialog, fara ghisee, doar pentru consultanta
Banca Transilvania deschide Stup, un spatiu dedicat antreprenorilor
Banca Transilvania sustine femeile care conduc afaceri
Banca Transilvania, pe locul 302 in topul celor mai valoroase branduri bancare din lume
Banca Transilvania, apreciata pentru comunicarea cu investitorii
Intreb BT, site-ul de informatii utile al Bancii Transilvania, a avut 3,6 milioane vizitatori, doua treimi fiind persoane de peste 65 de ani
Aplicatia BTPOS permite acceptarea in magazine a platilor cu cardul, telefonul sau alte accesorii de plata
BT Capital Partners a coordonat tranzactia de vanzare a Modulo Decorative Solutions
Banca Transilvania a atras majoritatea firmelor care au aplicat pentru granturi HoReCa