BCR a inregistrat in T3 o pierdere de 91 de milioane de lei ca efect al cresterii substantiale a provizioanelor, dupa ce o serie de credite de valori mari ale companiilor, restructurate de mai multe ori, au ajuns sa nu mai poata fi rambursate, a explica presedintele BCR, Dominic Bruynseels.rnrn”Au fost câteva cazuri mari de companii ale căror credite au fost restructurate de trei sau patru ori în ultimii doi ani, dar care au intrat în default în trimestrul al treilea. Acest lucru este cauzat de faptul că am avut o recesiune prelungită”, a spus Bruynseels.rnrn”Creşterea provizioanelor vine în special din zona corporate şi ne aşteptăm ca această tendinţă să se manifeste în continuare, dar într-un ritm mai lent. Pe retail se vede o îmbunătăţire a calităţii activelor pentru că există o calitate foarte bună a creditelor acordate în ultimii doi ani datorită politicii mai prudente de creditare în valută şi gradului de îndatorare mai redus”, a precizat şeful BCR.rnrn
Nu există comentarii pentru această știre.
O gestiune ideală a veniturilor personale ar trebuie să urmeze următoarea regulă: jumătate din salariu să fie alocat pentru nevoile casei și familiei, 30% pentru alte cheltuieli, precum vacanțe sau... detalii
Apropierea vacanțelor și înmulțirea tranzacțiilor online conduc la creșterea tentativelor de fraudă și atacurilor de phishing. Metodele sunt diverse: conturile bancare ale consumatorilor sunt atacate prin conturi false pe rețelele... detalii
"Stimați clienți, vă informam că, temporar, bancnotele de 50 USD nu sunt acceptate pentru operațiunile de depunere numerar și schimb valutar la ghișeu și MBA. Vă mulțumim pentru înțelegere!", este... detalii
Cardurile de credit, cardurile de cumpărături, plățile cu cardul în țară și străinătate, precum și fraudele la care ne putem expune sunt câteva dintre temele dezbătute în cadrul Centrului de... detalii